Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

43 de cămile au fost descalificate la un concurs de frumuseţe din cauza unor injecţii cu botox şi liftinguri faciale

ro

09 Dec, 2021 20:02 1461 Marime text
Arabia Saudită a anunţat descalificarea a 43 de cămile la un important festival de frumuseţe, după descoperirea unor nereguli precum injectări cu botox şi liftinguri faciale.

Aceste proceduri practicate pentru a ameliora aspectul animalelor înscrise în concurs sunt ilegale la eveniment, relatează joi EFE.



43 de cămile au fost descalificate după ce reprezentanţii unui comitet medical de specialitate, care examinează animalele înainte de eveniment, au detectat acest tip de înşelăciune, a informat agenţia de ştiri saudită SPA .


Comitetul medical al Festivalului Cămilelor Regelui Abdulaziz, aflat anul acesta la cea de-a şasea ediţie, a depistat 16 cazuri de injectări cu botox şi 27 de liftinguri faciale în rândul animalelor participante.


Este cel mai mare număr de astfel de cazuri constatate de la prima ediţie a acestui festival foarte popular în Golful Persic.


Proprietarii animalelor recurg la astfel de proceduri estetice pentru a scoate în evidenţă genele cămilelor şi pentru a diminua ticurile nervoase sau pentru a relaxa botul animalelor.


Organizatorii festivalului "depun mari eforturi pentru a combate orice formă de înşelăciune privind înfrumuseţarea aspectului animalelor", informează SPA.


Scopul acestor "manipulări", notează agenţia de ştiri saudită, este de "ameliora aspectul lor general, cu scopul de a le creşte preţul, de a-i înşela pe cumpărători sau pentru a câştiga marele premiu", care poate ajunge la câteva milioane de dolari. 

Sursa Agerpres

Foto Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii