VIDEO Oficial de la IPJ Constanța, despre crima din Poarta 6. Presupusul autor, de 20 de ani, și-ar fi înjunghiat mama
VIDEO: Oficial de la IPJ Constanța, despre crima din Poarta 6. Presupusul autor, de 20 de ani, și-ar fi înjunghiat
19 Jan, 2026 15:12
ZIUA de Constanta
704
Marime text
704
Marime text

O crimă ar fi avut loc în cartierul Poarta 6 din Constanța. Un tânăr și-ar fi înjunghiat mama în noaptea de 18 ianuarie 2026. Deși fapta s-ar fi petrecut în cursul nopții trecute acesta ar fi alertat autoritățile abia astăzi, 19 ianuarie 2026.
Oficial de la IPJ Constanța
„Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiștii din Constanța au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul nopții trecute, și-ar fi înjunghiat mama.
Deplasați la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, într-un imobil fiind identificată o femeie, de 49 de ani, care prezenta o plagă înjunghiată.
Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul victimei.
Presupusul autor, de 20 de ani, este în custodia polițiștilor. ”, a precizat IPJ Constanța.
La locul faptei s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, care vor continua cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Citește și:
Noi detalii despre crima din Poarta 6. Victima ar fi fost înjunghiată în zona gâtului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


