Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 07 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE VIDEO O autospecială a poliției, implicată într-un accident rutier la Cernavodă, județul Constanța

ro

25 Jan, 2026 18:15 1558 Marime text
Sursa foto: Facebook/Nicolae Dinu

Un accident rutier a avut loc duminică, 25 ianuarie 2026, în Cernavodă, județul Constanța.

În coliziune au fost implicate două autoturisme, dintre care unul fiind o autospecială a poliției, potrivit unui videoclip postat pe pagina de Facebook a lui Nicolae Dinu.

La fața locului au intervenit un echipaj SAJ și un echipaj SMURD.

În urma impactului, doi polițiști au suferit răni ușoare, fiind transportați la spital.


Update - Oficial de la IPJ Constanța
„Astăzi, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, s-a produs un accident rutier, pe strada Inginer Anghel Saligny, din orașul Cernavodă, fiind implicat un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani și o autospecială de poliție, în care se aflau 2 polițiști. 

Menționăm faptul că autospeciala de poliție se afla în patrulare, deplasându-se fără semnalele acustice și luminoase în funcțiune. 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.


În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor 2 polițiști, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi derulate procedurile legale.”
Update 2 - Precizările SIDEPOL Constanța
„În urma accidentului rutier produs la Cernavodă, în care o autospecială de poliție a fost lovită din spate, iar polițiștii aflați în misiune au fost accidentați ușor, SIDEPOL Constanța face următoarele precizări:

Condamnăm ferm atât producerea acestui incident, cât și valul de abuzuri și atacuri apărute în mediul online la adresa colegilor noștri. Polițiștii implicați se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționând pentru siguranța comunității.

Ca organizație sindicală, SIDEPOL Constanța dezaprobă orice formă de denigrare a polițiștilor care își riscă zilnic viața pentru binele cetățenilor. Astfel de comportamente sunt inacceptabile într-o societate care pretinde respect pentru lege și instituții.


SIDEPOL Constanța își exprimă sprijinul față de colegii implicați și le urează însănătoșire grabnică.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii