Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepresedintele PSD Baneasa, aproape deferit instantei

ro

12 Jan, 2010 01:39 1463 Marime text
Cazul bărbatului împuşcat accidental de Paul Coliş, vicepreşedintele organizaţiei PSD Băneasa, nu a rămas fără ecou în rândul localnicilor, mulţi dintre aceştia fiind de părere că nu a fost vorba despre un accident de vânătoare. Mai mult, surse judiciare spun că, în fapt, Coliş este la un pas de a fi trimis în judecată, în momentul acesta pe numele său fiind întocmit doar penal.

Potrivit anchetatorilor, deşi Paul Coliş era vânător şi avea permisul în regulă, acesta nu avea autorizaţie pentru a vâna în ziua în care s-a produs accidentul. Din fericire, Orhan Arabagi, de 30 de ani, păstorul care i-a căzut victimă lui Coliş, a scăpat cu răni uşoare, nefiind necesară internarea acestuia. În prezent, arma de vânătoare a vicepreşedintelui PSD Băneasa este supusă unei expertize. Acesta a obţinut permisul de vânător după ce, la recomandarea a doi vânători vechi din Băneasa, a putut susţine examenul, pe care, ulterior, l-a promovat. După ce a provocat un accident rutier în 1994, în urma căruia şi-a pierdut viaţa un copilaş de cinci ani, iar un altul de un an a fost rănit grav, Paul Coliş a fost reabilitat în anul 2008, putând astfel să candideze pentru Primăria Băneasa în acelaşi an, din partea Uniunii Populare Social Creştine. În ceea ce priveşte accidentul de vânătoare petrecut săptămâna trecută, Coliş a susţinut la momentul respectiv că ar fi vrut să tragă într-un câine, de care se speriase. Din câte se pare, în ziua cu pricina, Paul Coliş ar fi fost invitat la o partidă de vânătoare, la Ostrov, urmând să ajungă acolo trecând Dunărea pe la Tudor Vladimirescu. Totuşi, pentru că prietenii săi ar fi luat-o înainte, trecând fără el, Coliş s-a răzgândit şi a pornit spre casă, pe drum intervenind episodul cu câinele pe care susţine politicianul că ar fi vrut să-l împuşte, nimerind păstorul în schimb. Varianta cu partida de vânătoare de la Ostrov este însă infirmată de anchetatori, care spun că Paul Coliş nu ar fi avut deloc autorizaţie pentru a vâna în ziua respectivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • COLOS CIVIL 31 May, 2010 15:33 IL CAUTA PE MARIN BALEA
  • anonim 14 Jan, 2010 19:46 sunte-ti foarte prosti.de la Tudor Vladimirescu pana la dunare mai sunt 50 de km.de unde ati scos o asemenea prostie?s-a mutat dunarea peste noapte la Tudor Vladimirescu?