Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:42 04 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Județul Gorj Instalaţia de oxigen a Spitalului din Târgu Cărbuneşti s-a stricat. Autorităţile suplimentează buteliile de oxigen. Două decese (video)

ro

22 Oct, 2021 08:53 1024 Marime text
  • Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj transferă în această dimineață butelii de oxigen de la mai multe spitale din judeţ, după ce unitatea medicală de urgenţă din Târgu Cărbuneşti, care este suport COVID-19, a rămas fără oxigen pentru pacienţi.

La nivelul județului Gorj a fost activat Planul Roșu de Intervenție. 

Din cadrul ISU Gorj se deplasează în sprijin două autospeciale pentru transport victime multiple și patru ambulanțe SMURD, cu 16 butelii cu oxigen. 

Totodată, din județele limitrofe acționează următoarele resurse: 

ISU Mehedinți - 3 ambulanțe SMURD
ISU Hunedoara - 1 autospecială pentru transport victime multiple
ISU Dolj - 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD
ISU Vâlcea - 1 microbuz, 2 ambulanțe SMURD.

Mijloacele dislocate transportă în total 67 butelii de oxigen.

Potrivit ISU Gorj, misiunea este în dinamică.

UPDATE - Oficial de la Ministerul Sănătății 

„Ministerul Sănătății a fost anunțat despre o defecțiune la instalația de oxigen de la nivelul Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești.

Din primele informații deținute, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen.

A început transferul unui număr de 15 pacienți care au fost internați în secția ATI. 

Din primele informații,  la unitate sanitară există 2 decese, se analizează circumstanțele acestora. 

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății a discutat cu șeful DSU, Raed Arafat și cu directorul DSP Gorj, iar o echipă a DSP Gorj se află la fața locului.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție”




Sursă foto și video: ISU Gorj

Ti-a placut articolul?

Comentarii