Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un elev de clasa I a intrat într-o școală din Constanța cu o armă airsoft! (VIDEO)

ro

11 May, 2023 16:00 3904 Marime text


Un elev din Constanța a intrat într-o școală cu o armă airsoft.

Este vorba de un copil de clasa I care era în curtea Școlii Gimnaziale  nr.33 "Anghel Saligny" Constanța, cu pistolul airsoft. Potrivit unor surse, pușca cu luneta nu era funcțional. Poliția se află la fața locului.

Oamenii legii discută cu mama copilului.

Reprezentanții școlii au declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că la fața locului se află oamenii legii care efectuează cercetări la fața locului. 


Oficial de la IPJ Constanța 

La data de 11 mai a.c., în jurul orei 13.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați, prin SNUAU 112, de directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța, cu  privire la faptul că un minor, de 7 ani, elev al școlii respective, ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă.

Patrula mixtă deplasată la fața locului, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic.

În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii