Tânăr hacker român, prins în flagrant. Acesta este implicat în atacurile informatice care au vizat companii IT, agenții imobiliare și primării din Franța
Tânăr hacker român, prins în flagrant. Acesta este implicat în atacurile informatice care au vizat companii
16 Jan, 2026 13:26
ZIUA de Constanta
140
Marime text
140
Marime text

Un tânăr hacker român a fost prins în flagrant în București, fiind implicat în atacurile informatice cu virusul de tip ransomware „Umbrella”, care au vizat, între 2022 și 2024, companii IT, agenții imobiliare și primării din Franța, dar și din alte țări europene. Potrivit Radio France, în urma acestor atacuri au fost furate date personale și au fost cerute sume importante de răscumpărare.
Alexandru, în vârstă de 24 de ani, nu a mai apucat să închidă computerul mamei sale, Valentina, sau să șteargă dovezile atunci când Poliția Română a descins la vila familiei de pe Strada Școlii din București. Ancheta arată că intervenția autorităților a avut loc într-un moment-cheie, extrem de rar în dosarele de criminalitate cibernetică, potrivit știripesurse.,ro.
În momentul percheziției, pe ecranul computerului se aflau deschise trei e-mailuri trimise de victime din Franța, care solicitau disperate recuperarea datelor sustrase. În fișierele suspectului, anchetatorii au descoperit nume de utilizator și parole aparținând multor victime din Europa, în total fiind identificate 1.062 de fișiere.
Alexandru și principalul său complice, Tomas – care a fost, de asemenea, transferat și judecat joi la Paris – sunt acuzați că au blocat serverele a peste 70 de companii folosind ransomware-ul „Umbrella”, cerând bani pentru deblocarea acestora. Ancheta susține că atacurile au produs prejudicii semnificative, atât financiare, cât și în ceea ce privește securitatea datelor.
Cei doi hackeri români contestă doar valoarea răscumpărărilor, estimate de anchetatori la aproape 300.000 de euro, sumă care ar fi fost plătită de victime în criptomonede. Potrivit anchetei, inculpații au încercat să spele banii prin intermediul mai multor platforme de schimb de criptomonede, unele dintre acestea colaborând cu Europol. Această cooperare internațională a dus la prinderea lor în flagrant, un caz considerat extrem de rar în domeniul criminalității cibernetice.
Citește și
Un hacker care a ţintit NATO şi armata americană a fost arestat în Spania
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


