Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 09 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul fotbalist Gabi Mureșan, primar al comunei Apold, a murit la numai 44 de ani!

ro

09 Jul, 2026 09:18 241 Marime text
Sursa foto: Facebook (Fotbal Club CFR 1907 Cluj) 
Lumea fotbalului românesc, dar și comunitatea din Apold, județul Mureș, sunt în doliu, după ce s-a stins din viață Gabi Mureșan, primarul comunei, dar și fost fotbalist.
 
Acesta s-a stins din viață la numai 44 de ani!
 

Dragi oameni ai comunității,
 
Astăzi trăim cu toții o mare durere,
 
Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre.
 
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.
 
Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comuna Apold.
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire!, este mesajul Primăriei Apold.

 

Potrivit unor surse, Gabi Mureșan ar fi murit înecat, într-un lac din apropiere de Apold.
 
Gabi Mureșan a jucat la echipe precum Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Tom Tomsk (Rusia) și ASA Tg. Mureș.
 
Cu CFR Cluj a cucerit opt trofee, dintre care trei titluri de campion al României, în anii 2008, 2010 și 2012.
 

Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.

Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa noastră. Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.


Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Iți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte!

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!, a transmis un mesaj și CFR Cluj. 

 
Fostul fotbalist are și nouă selecții la echipa națională de seniori a României.
 
La Apold era la al doilea mandat de primar, câștigând alegerile în anii 2020 și 2024.

Citește și:
 
Doliu în fotbalul românesc
A murit, la numai 43 de ani, fostul fotbalist Radu Mărginean

Ti-a placut articolul?

Comentarii