Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:01 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Eroism într-o zi de muncă. Un șofer CT BUS a salvat viața unui bărbat (VIDEO)

ro

07 Mar, 2024 15:40 2207 Marime text
Într-un gest de eroism și promptitudine, șoferul Liviu Apostol, angajat al CT BUS, a intervenit în mod salvator joi dimineață, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. În timp ce se afla în traseu, Liviu Apostol a observat un bărbat căzut pe trotuar, și a acționat imediat.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 08.00 dimineața, în apropierea Casei de Cultură din Constanța. Șoferul se afla pe ruta 100 a CT BUS, dinspre Satul de Vacanță spre Gară, când a remarcat o scenă îngrijorătoare: un bărbat căzut la pământ, în timp ce soția sa încerca disperată să-l ridice.

Fără ezitare, Liviu Apostol a oprit autobuzul, a coborât și a început să acorde primul ajutor. Cu calm și determinare, a început să acorde primul ajutor.

În același timp, o altă persoană a sunat la numărul de urgență 112.


Iată postarea integrală de pe pagina de Facebook a CT BUS:

BĂRBAT ÎN STOP CARDIO-RESPIRATOR, RESUSCITAT DE UN ȘOFER CT BUS

Evenimentul s-a petrecut joi dimineață, cu puțin înainte de ora 8, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Casa de Cultură din Constanța. În timp ce se deplasa pe ruta 100 a CT BUS, dinspre Satul de Vacanță spre Gară, conducătorul auto Liviu Apostol observă pe trotuar un bărbat care se păbușește din senin, de lângă soția lui.

Femeia încearcă în zadar să își ridice soțul care zăcea inert la pământ. Șoferul se asigură, oprește autobuzul, coboară în viteză și începe să acorde primul ajutor.

Mai întâi îl întoarce pe bărbat cu fața în sus, apoi începe să-i facă masaj cardiac și respirație gură la gură. În câteva momente, lângă victimă mai apar câteva persoane, una dintre ele apelând numărul de urgență 112. După 3 minute de resuscitare bărbatul deschide ochii și este întors într-o parte de șoferul salvator. În scurt timp la fața locului ajunge și ambulanța care preia pacientul, conștient și cooperant.

Este momentul în care colegul nostru Liviu Apostol se întoarce la pasagerii săi, pe care îi transportă până la capătul de linie, cu aceeași siguranță de care a dat dovadă atunci când a trebuit să salveze o viață.

foto-video: CT BUS 

 

Citește și:

Urmărire spectaculoasă în Mamaia!Un polițist din cadrul Postului de Poliție Lumina aflat în timpul liber, a prins un infractor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii