Şef din Poliţia Locală, judecat pentru trafic de influenţă Dosarul, amânat pentru 2014
Şef din Poliţia Locală, judecat pentru trafic de influenţă: Dosarul, amânat pentru 2014
19 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2231
Marime text
Dosarul în care Andrei Cristian Militaru, şeful Serviciului Activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, este judecat pentru trafic de influenţă a fost amânat pentru anul viitor.
Cauza se află pe rolul Tribunalului Constanţa, instanţă care a decis ca următorul termen să fie pe data de 22 ianuarie 2012. De asemenea, pentru data de 8 ianuarie 2014, a fost programat un al termen (intermediar) pentru audierea şi vizionarea înregistrărilor audio-video efectuate de magistraţi. „În perioada iulie 2013 - 2 septembrie 2013, inculpatul Militaru Andrei Cristian, funcţionar public cu funcţie de conducere şi control - şef al Serviciului Activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale din Constanţa, prin intermediar, suma totală de 2.900 de euro, redusă ulterior la 2.400 de euro. În schimbul banilor, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa competenţi să elibereze, cu celeritate, trei autorizaţii de funcţionare pentru comerţul stradal. Autorizaţiile fuseseră solicitate de denunţător pentru locaţii situate pe domeniul public al Municipiului Constanţa”, conform DNA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii