Schimbaţi precum şosetele?! Direcţia Judeţeană şi Biroul Vamal Constanţa Sud-Agigea au şefi noi
Schimbaţi precum şosetele?!: Direcţia Judeţeană şi Biroul Vamal Constanţa Sud-Agigea au şefi noi


Mandatul acesteia este valabil pentru două luni. Mai departe, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa este condusă, în prezent, de Ioan Alexandru Mateiciuc, adjunctul direcţiei. Acesta fusese detaşat, până săptămâna trecută, la Vama din Piteşti. În condiţiile actuale, Claudius Eugen Aurel Gheorghiu, fostul şef al DJAOV, s-a întors la Biroul Vamal Midia. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Claudius Gheorghiu a mai condus direcţia judeţeană şi în perioada 2004 - 2008, când a fost înlocuit de Bogdan Vâlsan. Nu este de trecut cu vederea faptul că Ovidiu Ion Tatu, fostul şef al Biroul Vamal Constanţa Sud - Agigea, mai are de aşteptat câteva luni pe bară, până în august, după ce, potrivit unor voci, omul s-ar fi autosuspendat din funcţie pentru zece luni. „Ploaia" de directori a început odată cu schimbarea din funcţie a lui Sunai Cadîr, fostul şef al Vămilor din Constanţa. După Sunai Cadîr, în perioada 23 august - 1 octombrie 2012, Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale a fost condusă de Sorin Datcu. Acesta a fost înlocuit de Marius Cosmin Berescu, consilier I la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale. Berescu a fost trimis, pentru o scurtă perioadă, la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, de unde s-a întors în Bucureşti. În prezent, şeful DRAOV este Viorel Constantin Dima, al cărui mandat este valabil până la jumătatea acestui an.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp