Salvatorii ISU Dobrogea, solicitați la peste 150 de misiuni în week-end-ul trecut
Salvatorii ISU Dobrogea, solicitați la peste 150 de misiuni în week-end-ul trecut
961
Marime text
În perioada 5-7 mai 2023, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 156 misiuni, cele mai multe dintre ele – 135, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
„În weekendul care s-a încheiat, pompierii militari au intervenit și în cazul a 4 accidente rutiere soldate cu 11 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 9 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în 15 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU ce poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play“ - au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


