Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:01 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesori si doctori constanteni, in razboi cu ANI

ro

12 Aug, 2009 02:05 3484 Marime text
cap_2.jpg Pesedistul Nicolae Peride este unul dintre profesorii universitari a căror luptă cu Agenţia nu a primit, încă, niciun verdict

Şapte constănţeni, printre care mai mulţi profesori universitari, dar şi medici, se judecă în prezent cu Agenţia Naţională de Integritate, nemulţumiţi de amenzile dispuse de această instituţie. Dosarele au fost înregistrare fie pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, fie la Judecătoria Constanţa, iar unele dintre ele au fost câştigate deja, instanţa dând hotărâri în favoarea reclamanţilor.

După câte se pare, conflictele cu ANI au început în toamna anului trecut, după ce instituţia s-ar fi autosesizat în legătură cu modul în care aceştia şi-au completat declaraţiile de avere. Printre cei nemulţumiţi de modul în care a decurs „relaţia" cu ANI se numără şi profesorul doctor inginer Nicolae Peride, membru PSD Constanţa. Mai exact, pe 25 februarie 2009, Peride a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, contestând în instanţă procesul verbal de sancţionare seria AA nr. 0006452 încheiat de reprezentanţii ANI pe 17 noiembrie 2008. Dosarul a fost înregistrat cu numărul 4774/212/2009 pe rolul Judecătoriei Constanţa, obiectul fiind plângere contravenţională, iar până în prezent, procesul a fost amânat de mai multe ori, pentru a fi citate corect părţile. Următoarea înfăţişare a fost fixată pe 24 septembrie, dată la care, teoretic, cercetarea judecătorească ar trebui să se încheie, iar instanţa ar trebui să ia o decizie în privinţa plângerii lui Peride. Exemplul lui Nicolae Peride a fost urmat de colegul său de unitate de învăţământ, Tudorel Părchişanu, care a înaintat acţiunea în instanţă în aceeaşi zi cu pesedistul. Dosarul a primit numărul 4768/212/2009 şi a fost înregistrat tot la Judecătoria Constanţa, însă, spre deosebire de Nicolae Peride, procesul lui Părchişanu s-a finalizat deja. Şi nu oricum, ci în favoarea reclamantului, dat fiind că magistraţii Judecătoriei i-au admis acţiunea încă din luna mai 2009. Decizia, însă, poate fi atacată în recurs de reprezentanţii ANI.

nicolae_peride.jpgMedicul Bordeianu a câştigat procesul

Un alt profesor universitar şi medic, totodată, căruia instanţa i-a dat câştig de cauză în războiul cu Agenţia Naţională de Integritate este Ion Bordeianu. Dosarul său a fost înregistrat iniţial la Judecătoria Constanţa, cu numărul 27227/212/2008, însă, după ce magistraţii au pronunţat o soluţie în favoarea lui, procesul a ajuns, pe 6 august, la Tribunalul Constanţa, unde se judecă recursul reprezentanţilor ANI împotriva respectivei hotărâri. Prima înfăţişare în proces a fost fixată pe 30 septembrie. De menţionat, totuşi, că Ion Bordeianu apare pe lista persoanelor cu funcţii de conducere din unitatea de învăţământ unde predă, care nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese în termen legal. Se pare, însă, că în aproape toate cauzele înregistrate împotriva Agenţiei Naţională de Integritate, instanţa de judecată le-a dat dreptate reclamanţilor. La fel au stat lucrurile şi în cazul medicului Ion Aşchie, la rândul său, profesor universitar. După ce a câştigat la Judecătoria Constanţa procesul cu ANI, dosarul a fost înaintat Tribunalului, unde a fost amânat pentru data de 9 septembrie. Magistraţii i-au dat dreptate şi Veoricăi Lungu, dar şi Marianei Căpăţâne, angajate la aceeaşi instituţie de învăţământ, în funcţia de bibliotecar. În cazul Veoricăi Lungu, procesul va fi reluat pe 30 septembrie, iar în legătură cu Mariana Căpăţână, judecătorii au admis în parte plângerea şi au decis „înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AA nr. 0008026/27.11.2008 cu sancţiunea avertisment". Totodată, Căpăţână a fost scutită de la plata amenzii. Până la acest moment, se pare că ANI nu a atacat în recurs această hotărâre. Cel mai recent dosar în care este chemată în judecată Agenţia Naţională de Integritate a fost înregistrat pe 6 iulie 2009, pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub numărul 1857/327/2009, iar reclamantul este Florian Costin. Prima înfăţişare va avea loc pe 19 octombrie. Rămâne de văzut dacă, şi de această dată, instanţa se va pronunţa în defavoarea ANI.

{mos_ri:Nicolae Peride}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • grrrrr 12 Aug, 2009 11:15 peride e un nemernic... cerea fara mila sute de euro pe examene