Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:10 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația „Suflete deschise” alături de oamenii străzii, în ziua de Paște (GALERIE FOTO)

ro

20 Apr, 2025 11:27 443 Marime text
Sursa galeriei foto: Asociatia Suflete DeschiseVoluntarii Asociației „Suflete deschise” din Constanța au dăruit oamenilor străzii o masă festivă cu preparate tradiţionale. 

Potrivit reprezentanților Asociației Suflete deschise, friptura de miel, oul roşu, drobul, caşul, ridichile, ceapa verde, cozonacul, pasca, fructele şi vinul rosu, i-au făcut să lăcrimeze, aşa cum se întâmplă de fiecare data când li se acordă atenție.

Asociaţia „Suflete deschise” oferă  zilnic  hrana tuturor oamenilor străzii, care nu îndeplinesc conditiile pentru a fi gazduiti în adăpostul Primariei şi care trăiesc în stradă şi dorm pe unde apucă: prin scări de bloc, prin gară, prin autogară, prin parc, prin clădiri părăsite, în condiţii mizere - bolnavi, trişti, singuri, murdari, înfometaţi, însetaţi şi mutilaţi sufleteste.

Cei mai mulţi îi consideră alcoolici, aurolaci, boschetari, drogaţi, se grăbesc să-i condamne, fără a le cunoaşte tragediile. Îi vedem la pământ şi este foarte greu să îi ridicăm de acolo, pentru ca aceşti oameni nu şi-au pierdut numai familiile, casele, ci şi încrederea în sine şi în semenii lor. Topiți  de arsita  durerii  și  înghețați  de frigul  singurătății, se sting triști și înlăcrimați, fără să aibă parte de mângâierea unei mâini și de glasul unui om căruia să-i pese. Paştele, îi găseşte tot singuri, tot pe străzi căutând prin ghenele de gunoi ceva de mâncare, sau de îmbrăcat.

Există prejudecata că «oamenii străzii» au ajuns în această situaţie doar din cauza lor sau că sunt deopotrivă vinovaţi pentru starea lor.  Oamenii au ajuns pe străzi printr-un concurs de împrejurări. Nu poartă doar ei vina. Întreaga societate contribuie la drama lor. Aşadar, tot societatea ar trebui să le ofere sprijinul necesar pentru a depăşi această etapă Din păcate, autorităţile nu prea au ce sa facă pentru aceşti necăjiţi ai sorţii, susţinând că ei nu vor şi nu se pot integra în societate. Dar este total greşit. Mulţi dintre ei vor să se îndrepte, să muncească şi să nu mai cerşească, dar nimeni nu-i ajută să se integreze. De aceea, avem obligaţia creştinească de a-i ajuta să îşi recapete încrederea şi speranţa“.

Cu toţii ar trebui să ne folosim priceperea şi resursele pentru a-i sprijini şi a le oferi alternative mai bune de a-şi trăi viaţa aceasta, ca dar de la Dumnezeu. Deocamdată, le oferim puţin, însă vrem să influenţăm opinia publică în sensul ajutorării acestor oameni sărmani, care, mai înainte de a fi judecaţi, merită să fie ascultaţi şi sprijiniţi.

Se cuvine să  facem mai mult pentru oamenii străzii decât o fac numeroase fundaţii, care se limitează la o masă caldă şi la câteva haine, trebuie să  aflăm cât mai multe informaţii despre aceste persoane, să le identificam, să le consiliem şi să le vindecăm trupeşte şi sufleteşte, să-i consiliem  şi să-i  îndrumăm duhovniceste si să-i integrăm în societatea care i-a respins.

Principalul obiectiv pe care trebuie să îl avem în vedere este „grija faţă de aproape“.

Suntem datori să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, din tot cugetul nostru, iar pe aproapele, ca pe noi înşine.


Să nu uităm niciodată că în locul lor putem fi şi noi.
 
În această Sfântă şi Dumnezeiască sărbătoare a Învierii, rugăm pe domnul nostru Iisus Hristos şi pe Dumnezeu Tatăl Său întru veşnicie, să vă binecuvânteze, să vă ţină ȋn pace, sănătoşi, vrednici şi milostivi, să vă dăruiască cele ce aveţi de trebuinţă, să vă ajute să treceţi cu bine peste toate greutăţile zilelor ce vor urma, să vă dea putere să iubiţi, să iertaţi şi să speraţi.
 
Hristos a înviat! Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, Să v-aducă mângâiere şi iertare de păcat“ - au transmis reprezentanții Asociației „Suflete deschise”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii