Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:57 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procese „grele” cu legături la Constanţa Ei sunt judecătorii care i-au trimis la închisoare pe inculpaţii din dosarul „Bani pentru şefi din CJC”

ro

12 Dec, 2013 00:00 2747 Marime text
Pe data de 2 iulie 2013, judecătorii completul Fond 2 l-au condamnat pe Mija la 2,6 ani de închisoare cu suspendare şi pe Realini la doi ani de închisoare, tot cu suspendare. Nicolae Vasilescu a fost achitat 

Instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa, dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din CJC” a fost închis definitiv! Curtea Supremă de Justiţie a României, în completul de 5 judecători (recurs), a decis ca Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti) să execute doi ani şi şase luni de închisoare. Judecat în acelaşi dosar, Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost osândit la doi ani de închisoare. Cel de-al treilea inculpat, Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova), a fost condamnat la doi ani de închisoare. În continuare, ZIUA de Constanţa îi prezintă atât pe judecătorii de la malul mării, cât şi pe cei din capitală care au avut în atenţie această cauză, precum şi o parte dintre dosarele „grele” soluţionate de aceştia.

Oficial, totul a început la data de 26 martie 2012, când DNA Constanţa a anunţat trimiterea în judecată a lui Eugeniu Mija, în stare de arest preventiv, acesta fiind acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei Realini Lupşa, acuzat de trafic de influenţă, dar şi Nicolae Vasilescu. Acesta din urmă a fost suspectat de trafic de influenţă.

La data de 7 februarie 2012, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a lui Mija pe un termen de 29 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa şi ulterior repartizat completului FC 1 al Tribunalului Constanţa, prezidat de magistratul Teodor Viorel Gheorghe, vicepreşedintele instanţei. La data de 24 ianuarie 2013, Tribunalul Constanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe data de 2 iulie 2013, Curtea Supremă a României, în completul Fond 2, format din magistraţii Ştefan Pistol, Ana Maria Dascălu şi Simona Cristina Neniţă, l-a condamnat pe Mija la 2,6 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar pe Realini la doi ani de închisoare, tot cu suspendare sub supraveghere.

Acelaşi complet l-a achitat pe Nicolae Vasilescu. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Ştefan Pistol şi Ana Maria Dascălu sunt cei care au decis achitarea lui Gigi Becali în dosarul schimburilor de terenuri cu MapN. De asemenea, Simona Cristina Neniţă este magistratul care, în 2011, a prezidat completul de judecată care a respins, în 2011, propunerea DNA de prelungire a stării de arest preventiv pentru cei 14 acuzaţi închişi în dosarul denumit generic „Portul”, cauză în care procurorii DNA vorbesc despre un presupus grup infracţional ce controla activităţile de import-export din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Constanţa, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit. Marţi seară, judecătorii Completului Penal 2 (prezidat de magistratul Ionuţ Mihai Matei şi format din judecătorii Francisca Vasile, Lucian Macavei, Mariana Ghena, Rodica Cosma şi Eugenia Monica Ungureanu) din Înalta Curte, a hotărât, printr-o decizie definitivă, ca Nicolae Vasilescu să execute doi ani de închisoare, el fiind găsit vinovat de trafic de influenţă. Asta în timp ce Mija a rămas cu pedeapsa de 2,6 ani şi Realini Lupşa cu cei doi ani de închisoare. Cele trei pedepse sunt cu executare. 

Ionuţ Mihai Matei

După cum arătam şi în ediţiile trecute, magistratul Matei a fost cercetat de Consiliul Superior al Magistraturii, conform jurnaliştilor din capitală, pe motiv că ar fi redus pedeapsa primită de celebrul Nuţu Cămătaru, pe numele adevărat Ion Balint. De asemenea, Ionuţ Mihai Matei a avut în atenţie cazul „Trofeul calităţii în construcţii”, în care acuzat era Adrian Năstase, fost premier PSD al României, o plângere înaintată de senatorul PDL Mircea Banias (judecat în dosarul Portul) împotriva deciziei procurorilor anticorupţie de a-i prelungi interdicţia de a părăsi ţara, dosarul lui Gregorian Bivolaru etc.

Francisca Vasile

Conform Adevărul.ro, „Francisca Vasile este cea care, împreună cu judecătorii Dumitru Mirancea şi Adriana Bajan, au mărit pedeapsa lui Sorin Ovidiu Vântu de la şase luni la un an de închisoare cu executare, pentru şantaj asupra omului de afaceri Sebastian Ghiţă”. Vasile a făcut parte şi din completul de trei judecători care l-a achitat pe fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu şi i-a condamnat pe fostul director al Poştei Române, Dan Mihai Toader, şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, pe primul la trei ani cu executare, iar pe al doilea la trei ani cu suspendare. Francisca Vasile a făcut însă opinie separată şi a cerut condamnări cu executare pentru toţi trei, conform sursei mai sus citate.

Rodica Cosma

Tot potrivit Adevărul, Rodica Cosma a făcut parte din completul de cinci judecători care au confirmat arestarea preventivă a fostului secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, şi a fost membru al completului care a decis achitarea fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu în dosarul „Poşta Română”.

Mariana Ghena

Mariana Ghena a făcut parte din completul care a decis eliberarea fostului vameş, în prezent afacerist, Aurelian Cătălin Pilcă, judecat în dosarul „Portul”. De asemenea, Mariana Ghena i-a mai avut în atenţie pe Dan Voiculescu, Gigi Becali şi Miron Mitrea. 

Eugenia Monica Ungureanu 

Eugenia Monica Ungureanu a făcut parte şi din completul de judecată care a decis condamnarea fostei judecătoare de la Curtea Supremă, Maria David, la patru ani de închisoare cu executare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii