Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:16 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii şi genţile confiscate la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea

ro

14 Mar, 2012 03:47 955 Marime text
În data de 12 martie, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au efectuat un control asupra mărfii existente într-un container, depozitat în rampa CSCT din Portul Constanţa Sud Agigea, conţinând mărfuri cu origine China, tranzitate către Biroul Vamal Otopeni.

Acesta avea ca destinatar o societate comercială din Bucureşti şi era încărcat cu 902 colete ce conţineau genţi de voiaj şi de umăr şi accesorii pentru genţi. Cu ocazia controlului, s-a constatat că în acesta se aflau atât mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, cât şi mărfuri nedeclarate organelor vamale, toate în valoare de piaţă de peste 3.000.000 de euro. Astfel, au fost descoperite peste 4.000 de genţi voiaj din material sintetic purtând inscripţia unor mărci înregistrate, 5.800 de ţigarete nemarcate şi nedeclarate şi 430 de flacoane conţinând suplimente nutritive origine China nedeclarate. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi folosire la autoritatea vamală de documente nereale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii