Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare în ultima săptămână

ro

06 Aug, 2023 13:07 752 Marime text
Polițist în misiune. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn perioada 28 iulie – 3 august 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 783 de persoane, 17 autovehicule și 64 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 580 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, fiind depistate 138 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, iar 244 de persoane erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 42 de documente și au fost găsite 16 de autovehicule, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 203 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.


Dintre acestea, 27 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 20 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 34 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 22 de documente și un autovehicul căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Citește și: 

Poliția RomânăPeste 800 de minori dispăruți, depistați de polițiști în luna iulie 2023
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii