Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:08 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Peste 800 de minori dispăruți, depistați de polițiști în luna iulie 2023

ro

06 Aug, 2023 12:50 1185 Marime text
Polițist în misiune. Foto: IPJ Bistrița NăsăudDirecţia de Investigaţii Criminale organizează și coordonează activitatea de localizare și prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor și a persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în perioada  1 – 31 iulie a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situația a 297 de persoane urmărite la nivel național. Dintre acestea, 229 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 29 aveau mandate de arestare preventivă.

Totodată, au fost depistate 22 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare, iar față de 11 persoane au fost dispuse sentințe penale de internare în unități medicale de specialitate.

De asemenea, în luna iulie, în urma activităților desfășurate de către polițiștii de investigații criminale, au fost depistate 1.336 de persoane dispărute, 805 fiind minore.

Citește și: 

Alertă la limita dintre județele Botoșani și Suceava! A fost solicitată intervenția procurorilor. Ce au găsit aceștia într-un colet uriaș
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii