Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Polițiștii au reținut peste 300 de permise de conducere, dintre care 67 pentru alcool în prima zi de Paște

ro

17 Apr, 2023 11:49 765 Marime text
Polițist în misiune. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.500 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 3.700 de sancțiuni contravenționale.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la data de 16 aprilie a.c., peste 9.500 de polițiști au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 246 de acțiuni și s-a intervenit la 2.527 de evenimente, dintre care 2.193 au fost sesizate prin 112.

Totodată, au fost sesizate 686 de infracțiuni, 22% dintre acestea fiind din oficiu, și au fost  dispuse măsuri preventive în cazul a 15  persoane.

De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 3.721 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.479.500 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 125 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 307 permise de conducere, dintre care 67 pentru alcool, 118 pentru viteză și 5 pentru droguri, fiind retrase 129 de certificate de înmatriculare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii