Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:38 15 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la un bărbat din Tulcea. Oamenii legii au găsit substanțe psihoactive

ro

03 Jun, 2020 12:06 914 Marime text


Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea - B.C.C.O. Constanța, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au efectuat o percheziție domiciliară la o persoană bănuită de trafic ilicit cu substanțe cu proprietăți psihoactive.
 
La data de 1 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Tulcea, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani, bănuit de trafic ilicit cu substanțe cu proprietăți psihoactive.
 
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări fragmente vegetale de culoare verde-brun, un telefon mobil, o armă neletală și muniție aferentă.
 
În aceeași zi, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni fără drept cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
 
În cursul zilei de 2 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea sa pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea  - Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

DIICOT

La data de 01.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.A.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

În cauză s-a stabilit că, inculpatul a comercializat substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive („etnobotanice”) către diverse persoane din municipiul Tulcea, preţul fiind stabilit în funcţie de cantitatea cumpărată(aproximativ 50 lei/0,1 grame).

Totodată, în perioada februarie – mai 2020, inculpatul a deţinut fără drept o armă neletală, de calibru 9 mm, din categoria celor supuse autorizării, achiziționată din sumele de bani provenite din traficul de substanțe interzise.

La data de 30.05.2020, în urma unui conflict izbucnit între inculpat și fosta sa concubină, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Tulcea. Văzând că inculpatul nu se mai întoarce la domiciliu şi ştiind că acesta deţine un pistol pe care îl ascunsese în cotețul găinilor, mama acestuia a luat din coteț o pungă în care se aflau respectivul pistol şi mai multe cartuşe şi a aruncat-o în curtea imobilului vecin, acestea fiind descoperite de către proprietara imobilului care a sesizat organele de poliţie prin intermediul Serviciului 112.

Lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului au constatat că în respectiva pungă de hârtie se află un pistol de calibrul 9 mm, un fagure din plastic, negru, pentru cartuşe, ce conţinea un tub de cartuş percutat,13 tuburi de cartuşe calibru 9 mm dintre care 6 cu capsa nepercutată şi 7 cu capsa percutată, o perie pentru întreţinere armă, un imbus de culoare argintie și o extindere ţeavă cu filet.

La data de 01.06.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Tulcea au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Tulcea, în urma căreia au fost ridicate un tub cartuş metalic, nepercutat, de calibru 9 mm, și , în grădina locuinţei inculpatului, a fost descoperită îngropată o punguţă din material plastic transparent în care se afla un pachet dintr-o coală albă de hârtie ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde-brună, despre care inculpatul a precizat că sunt etnobotanice pe care le-a achiziționat contra sumei de 500 de lei și care urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului Tulcea, însă în urma analizei a rezultat faptul că în proba constituită din 4,9 grame fragmente vegetale nu s-au pus în evidenţă substanţe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 şi nici alte substanţe psihoactive.

La data de 02.06.2020, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea  - Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?

Comentarii