Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în Constanța la persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă

ro

04 Mar, 2022 15:25 1681 Marime text

Percheziții. Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța
  • Joi, 3 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 12 percheziții domiciliare, 9 în județul Constanța și 3 în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă.
 
Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, un bărbat, în urma înțelegerii prealabile cu alte persoane, ar fi recrutat o minoră, de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, cu scopul de a o exploata sexual, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, în municipiul Deva.
 
În acest scop, unul dintre bărbați ar fi realizat fotografii care înfățișau minora în mai multe ipostaze cu tentă vădit sexuală, imagini pe care le-a distribuit prin atașarea lor la un anunț, care a fost publicat pe un site, în vederea atragerii de clienți dispuși să plătească pentru a întreține relații sexuale cu aceasta.
 
De asemenea, în perioada iulie 2021- februarie 2022, persoanele în cauză ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 4 tinere.
 
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate 8 telefoane mobile, 2 țigarete confecționate artizanal (cu cannabis), un grinder, formulare de transfer monetar, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
 
4 persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, 3 dintre acestea fiind conduse la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța au dispus reţinerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
În cursul zilei de astăzi, cele trei persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
O altă persoană nu se află pe teritoriul României, efectuându-se urmărirea penală în lipsă.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
La activități au participat și polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Huneadoara și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, informează IPJ Constanța.

Sursa foto ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii