Percheziții în Constanța. Ce au găsit procurorii DIICOT. Trei tineri au fost reținuți
Percheziții în Constanța. Ce au găsit procurorii DIICOT. Trei tineri au fost reținuți
25 Mar, 2021 10:43
ZIUA de Constanta
1926
Marime text
1926
Marime text

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiului Constanța, la persoane bănuite de trafic de droguri.
În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, ieri, 24 martie, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au descins la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani.
Polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 170 de grame de cannabis, 3 cântare de precizie, 2 grindere, 3 telefoane mobile și 3.000 de lei.
După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de cei trei bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La percheziții, au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


