Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:34 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedepse micşorate Vasile Chiribău și soţii Cano Alvarez, condamnaţi definitiv în dosarul celor patru tone de cocaină

ro

12 May, 2014 00:00 4066 Marime text
Acuzaţi că au procurat circa patru tone de cocaină, droguri de mare risc provenind din Brazilia, şi ar fi încercat să introducă stupefiantele în Portul Constanţa disimulate în containere încărcate cu cherestea, Antonio Cano Alvarez, Ramona Elena Cano Alvarez (Cioroabă) şi Adrian Vasile Chiribău au fost condamnaţi definitiv.

La data de 27 decembrie 2011, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi. În sarcina lor s-a reţinut că au procurat cantitatea de aproximativ 3.800 kg de cocaină, droguri de mare risc provenind din Brazilia, şi au încercat să introducă stupefiantele în România disimulate în containere încărcate cu cherestea. Valoarea drogurilor este de aproximativ 400 de milioane de euro.Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, instanţă care, la data de 6 iunie 2012, l-a condamnat pe Antonio Cano-Alvarez la 25 de ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi Ramona Elena Cano Alvarez (Cioroabă) şi Adrian Vasile Chiribău. Tot Tribunalul Constanţa a constatat că, în cauză, cantitatea de 3.778 kg de cocaină a fost indisponibilizată prin procesul-verbal nr. 010/2009 al Comisariatului de Poliţie Federală din Paranagua, Brazilia, prin care s-a dispus reţinerea la data de 5 februarie 2009 a 840 de tablete de cocaină, în greutate de 944 kg, a 820 de tablete de cocaină în greutate de 908,5 kg, a 572 de tablete de cocaină în greutate de 637,5 kg, dar şi a 1.145 de tablete de cocaină în greutate de 1.288 kg. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care, la finele lunii septembrie 2013, a micşorat doar pedeapsa lui Chiribău, de la 25 la 17 ani de închisoare. Bărbatul a fost găsit vinovat de complicitate la trafic de droguri de mare risc. Vineri, completul de judecată C 5AP (prezidat de magistratul Sofica Dumitraşcu şi format din Lucian Macavei şi Maricela Cobzariu) din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României a micşorat cele trei condamnări aplicate de judecătorii constănţeni. Astfel, Antonio Cano Alvarez şi Ramona Elena Cano Alvarez (Cioroabă) vor executa câte 15 ani de închisoare. Asta în timp ce Adrian Vasile Chiribau a rămas cu 11 ani de detenţie. Decizia Curţii Supreme de Justiţie este definitivă. Antonio Cano Alvarez, Ramona Elena Cano Alvarez (Cioroabă) şi Adrian Vasile Chiribău au fost condamnaţi, la finele anului trecut, tot de Curtea Supremă, şi în dosarul celor peste 1.200 de kilograme de cocaină din Portul Constanţa. Cei trei au fost acuzaţi de DIICOT că ar fi introdus în ţară două containere cu material lemnos provenind din Brazilia, în care se afla disimulată cantitatea de 1.204 kilograme de cocaină de puritate peste 90%, având o valoarea de piaţă de 100 de milioane de euro. În această speţă, Ramona Elena Cano Alvarez (Cioroabă) şi Adrian Vasile Chiribău au luat câte 12 ani de închisoare, iar Antonio Cano Alvarez s-a ales cu 16 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii