Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:00 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru şi-au găsit adăpost la rude Doi dintre băieţii lui Doru Asavei, sinucigaşul din penitenciar, „adoptaţi" de Protecţia Copilului

ro

16 Jul, 2012 01:00 27418 Marime text
asavei-penitenciar53.jpgDirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa are grijă de doi dintre cei şase copii minori ai lui Doru Asavei, bărbatul de 41 de ani din Medgidia care şi-a pus capăt zilelor în celula sa din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Pentru că aşa prevede legea, DGASPC a depus un dosar pe rolul Tribunalului Constanţa, având ca obiect „plasament", iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 6 august.

Concret, pe data de 9 iulie, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 7960/118/2012, având ca obiect „plasament" şi materia juridică „Minori şi familie". Portalul instanţelor de judecată informează că, în această cauză, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa care calitatea de reclamant, în timp ce Doru Asavei este pârât. După cum arătam mai sus, dosarul va fi deschis pentru prima data pe 6 august. Reprezentaţii DGASPC spun că doi dintre cei şase copii ai lui Doru Asavei au fost preluaţi din familie încă de la începutul lunii iunie. De altfel, pe data de 6 iunie, Asavei şi-ar fi bătut soţia până când aceasta a decedat, iar pe data de 7 iunie bărbatul a fost arestat. Câteva zile mai târziu, Doru Asavei a fost trimis în judecată pentru omor calificat, el fiind judecat tot de Tribunalul Constanţa. În seara zilei de 11 iulie, bărbatul, alături de fostul poliţist Marius Ionuţ Magda, s-a spânzurat într-o celulă din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Prin intermediul unui comunicat oficial, reprezentanţii unităţii de detenţie au susţinut că, în jurul orelor 19.30, cu ocazia apelului de seară, au fost identificate cele două persoane private de libertate care s-au sinucis prin spânzurare în camera de detenţie. Atât Magda, cât şi Asavei se aflau în refuz de hrană, din motive juridice: fostul poliţist nu era mulţumit de rezultatul expertizei psihiatrice, în timp ce colegul de celulă susţinea că nu este vinovat de moartea soţiei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii