Pastorala la Nasterea Domnului, 2008 - IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Astazi întreaga faptura se reînnoieste, pentru ca Cel ce din cer pe pamânt a coborât, a rasarit ca „Soare al dreptatii", întrupat din Fecioara Maria. El umple de lumina pamântul si veseleste cerul. Prapastia dintre cele doua lumi, a cerului si a pamântului, dispare, iar îngerii si oamenii se unesc sa cânte împreuna aceasta bucurie.
Au vazut mai înainte aceasta zi patriarhii, au prezis-o profetii, iar dreptii doreau sa o priveasca, dar nu s-au împlinit doririle lor sfinte decât în ziua când Dumnezeu S-a aratat pe pamânt în trup si a început sa petreaca aievea cu oamenii.

Dreptmaritori crestini,

Omul este o taina mare în planul lui Dumnezeu - Creatorul. Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune ca Dumnezeu - Cuvântul a creat omul numai si numai dintr-o revarsare a dragostei Sale, pentru a nu-si lasa ascunsa Lumina Sa cea dumnezeiasca, nemarturisita Slava Sa si neîmpartasita Bunatatea Lui. Sfânta Treime este iubirea desavârsita. Deoarece Tatal Ceresc are din veci un Fiu, El l-a creat pe om dupa chipul Sau si i-a aratat acestuia o iubire asemenea celei pe care o are catre Fiul Sau. Comuniunea personala suprema dezvaluie o iubire nesfârsita, care este lumina si viata. De aceea, teologul Iubirii divine va scrie în Evanghelia sa ca: „si Cuvântul era lumina cea adevarata" (Ioan 1, 9).
   Dintru început omul a avut menirea sa urce spre asemanarea cu Dumnezeu, Creatorul si Mântuitorul sau. Acest urcus a fost oprit de catre înselaciunea vicleanului diavol, care, prin ispita, l-a aruncat pe om în întunericul pacatului si l-a lipsit de Lumina Celui Atotputernic.

Cu toate acestea însa, Dumnezeu a continuat sa priveasca cu dragoste spre omul care a cazut, deliberat, prin propria sa voie, în pacat. Astfel, „la plinirea vremii", când Tatal a binevoit, Cuvântul S-a întrupat si S-a salasluit între oameni. Asadar, Tatal a voit ca Fiul Sau sa Se faca asemenea oamenilor, ca pe acestia sa-i faca asemenea Lui. În acest fel, oamenii devin frati între ei si fii dupa har ai Parintelui Ceresc.

Iubiti fii duhovnicesti,

Dumnezeu este lumina si este numit Cel Bun chiar de catre Fiul Sau. Din covârsitoarea bogatie a Bunatatii Sale a creat îngerii si oamenii pentru ca acestia sa participe la dragostea si fericirea Sa.

La bucuria comuna dintre Tatal, Fiul si Sfântul Duh suntem chemati si noi astazi, ca sa ne împartasim din dragostea nesfârsita a lui Dumnezeu, Care nu a adus cele create la existenta pentru ca ar fi avut lipsa de ceva, ci pentru ca întreaga faptura sa se bucure, pe masura si dupa firea ei, iar El sa Se veseleasca de lucrurile Sale, vazându-le pe ele ca se veselesc si se satura, fara saturare, de Cel de Care nu se pot satura, asa cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin.

Astfel, Dumnezeu mai descopera omului o raza a bunatatii Sale, deoarece pe cel cazut nu îl aseaza acolo unde fusese mai înainte de cadere, în gradina Raiului, ci îl îmbraca în lumina Iubirii Sale, îl face mai bogat, în har, si îl ridica deasupra îngerilor.

De aceea, Cuvântul S-a facut Trup si S-a salasluit între noi. Cuvântul este Cel care a lucrat în creatie înainte, dar si dupa cadere, fiind astfel Cuvânt Creator si Proniator. El cunoaste mintea si inima omului, iar prin Întrupare vine sa vindece firea omeneasca cea împutinata si ranita de pacat.

Totodata, omul poate descifra ratiunile creatiei deoarece toate fapturile care sufera din pricina caderii în pacat a omului se înnoiesc odata cu rascumpararea acestuia. Întrucât oamenii devenisera trupesti, acestia nu-si mai cunosteau propria existenta spirituala. De aceea, Dumnezeu-Cuvântul Se face Om pentru a veni la oameni, ca ei sa-L cunoasca, prin El, pe Tatal.

Sfântul Atanasie cel Mare arata ca, dupa Întruparea Fiului, oamenii vedeau zidirea lumii ca opera a lui Dumnezeu. Oriunde si-ar fi îndreptat oamenii simturile, dupa ce L-au cunoscut pe Cuvântul în trup, nimic nu-i mai putea ispiti sa le socoteasca pe cele vazute mai presus de Dumnezeu. Astfel, simturile lor au fost eliberate de povara grea a idolatriei si pot sesiza cu usurinta ratiunea si valoarea reala a lucrurilor.

Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu n-a socotit a se lipsi de Slava Sa si a dovedit ca este Dumnezeu nu numai la nasterea Lui, prin faptele minunate ce s-au savârsit atunci, ci si prin smerenia Lui.

Oamenii care ramân împietriti în pacate nu pot sa cunoasca aceasta smerenie a lui Hristos si, de aceea, nu se pot învrednici nici de puterea Lui dumnezeiasca. Niciun om n-ar fi putut savârsi jertfa pe care a binevoit a o aduce Hristos lumii întregi, dar El a facut aceasta pentru ca dragostea Sa pentru oameni este nemasurata si, astfel, i-a atras pe oameni la credinta întru El. Asadar, Hristos a luat trup nu numai pentru ca era iubitor de oameni, ci si pentru ca iubirea Tatalui L-a coplesit. De aceea, primeste sa faca voia Tatalui, ca Fiu, pentru a îi face apoi pe oameni fiii, dupa har, ai Tatalui.

Iubiti credinciosi,

Omul dintru început si-a primit viata prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta l-a chemat pe om din nefiinta la fiinta si tot Cuvântul este Cel Care îl ridica pe om din prapastia caderii în pacat. Viata fara Dumnezeu este numita moarte, iar viata legata de Cuvântul lui Dumnezeu înseamna existenta în lumina si bucuria lui Dumnezeu. Cuvântul este plin de har si adevar, de aceea Cuvântul Care vine întrupat la oameni, aduce harul si înnoieste legatura între Dumnezeu si om. Harul ce ni se da prin Întruparea Fiului este, în mod special, harul Cuvântului si noi comunicam cu Dumnezeu Cuvântul prin ratiune si cuvântul rugaciunii.

Când omul se desparte de Dumnezeu prin ruperea dialogului cu El, atunci se însingureaza si ramâne cu o viata secatuita, pentru ca nu mai foloseste Cuvântul ca sa raspunda la chemarea lui Dumnezeu si a semenilor sai.
Dumnezeu nu produce moarte si stricaciune, ci oamenii o produc, prin savârsirea pacatului. Moartea pacatului poate fi alungata prin comuniunea cu Dumnezeu, izvorul nemuririi si al vietii, prin ramânerea în legatura responsabila cu Hristos. Ispita a venit cu înselaciune si minciuna, dar Cel Care l-a adus pe om la viata, Cuvântul lui Dumnezeu, îl poate readuce iarasi la viata adevarata, daca omul revenire în dialogul nemincinos cu Dumnezeu. De aceea îl auzim pe Sfântul Apostol Pavel care spune: „Caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea Unuia se vor face drepti cei multi" (Romani 5, 19), iar Sfânta Biserica ne îndeamna sa cântam cu inima, zicând: „Cercetându-ne pe noi din cer Mântuitorul nostru, cei din întuneric au aflat adevarul ca din Fecioara S-a nascut Domnul..."

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin Întruparea Fiului Sau este o minune. Astazi, Cel nascut din Tatal mai presus de minte si de cuvânt pentru noi Se naste din Fecioara, tot mai presus de minte si de cuvânt.
Atunci Hristos S-a nascut din Tatal, dupa fire, mai înainte de veci. Acum, Se naste iarasi, mai presus de fire, prin Duhul Sfânt. Nasterea Lui de Sus este adevarata, iar nasterea de jos este fara de minciuna; astfel, Hristos din Dumnezeu S-a nascut cu adevarat ca Dumnezeu si din Fecioara S-a nascut cu adevarat ca om. Sus, singurul Unul Nascut din Cel Nenascut; jos, din singura Fecioara, acelasi Unul Nascut. Nici Dumnezeu n-a suferit stirbire ca a nascut dumnezeieste, nici Fecioara n-a suferit stricaciune ca a nascut trupeste, prin Duhul Sfânt; de aceea, nasterea Lui Hristos de Sus nu este pe deplin tâlcuita, dupa cum nici nasterea Lui în trup nu poate fi iscodita.
Sfântul Ioan Gura de Aur, cugetând la aceasta nastere a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara, rosteste: „Ce sa graiesc despre nasterea lui Hristos? Minunea ma înspaimânta, Cel Batrân de zile S-a facut Prunc, Cel ce sta pe scaun înalt si prea înaltat este asezat în iesle, Cel nepipait, Cel curat, Cel nealcatuit, Cel netrupesc este cuprins de mâini omenesti. Cel ce-a rupt legaturile pacatului este înfasat în scutece, pentru ca doreste sa prefaca necinstea în cinste, sa îmbrace cu slava pe cei umiliti si rusinati, vrea sa arate chip de virtute, pe Cel supus ocarii. Iata cum Hristos ia trupul nostru, ca noi sa facem înlauntrul nostru loc cuvântului Lui; ne ia trupul nostru ca sa ne dea Duhul Lui; ne ia pe noi ca sa ne dea vistierie de viata, ia trupul nostru ca sa ne sfinteasca, ne da Duhul Lui ca sa ne mântuiasca".

Iubiti credinciosi,

La minunea Nasterii din Betleem coboara îngerii si cânta: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace, între oameni buna voire." Îngerii îi cheama si pe pastori, zicând: „Veniti sa sarbatorim, sa praznuim; strain e chipul sarbatorii, caci preaslavit este Cuvântul cel nascut."
Ce sarbatoreau îngerii si oamenii împreuna? Unirea Cerului cu Pamântul, caci legatura cea veche a pacatelor s-a dezlegat, diavolul s-a rusinat, iar moartea este pregatita sa primeasca calcarea de catre Cel întru tot viu; Raiul se pregateste sa îsi deschida usile, blestemul îsi pierde puterea sa, pacatul se alunga, înselaciunea se izgoneste, credinta se propovaduieste pretutindeni si Lumina lui Hristos în lume se arata tot mai puternica. Cei de Sus coboara pe pamânt, caci îngerii împreuna cu oamenii vietuiesc, si oamenii cu îngerii fara frica vorbesc.
Pentru ce, dar, toate acestea? Pentru ca Dumnezeu pe pamânt a venit ca pe om sa-l suie la Cer, cum spune Sfântul Ioan Damaschin.

Cerul si pamântul s-au împreunat. Cel ce din veacuri neîncepute coboara pe pamânt este tinut ca Prunc la sân, în brate fecioresti, iar ieslea Îl primeste pe Cel Ce nu-l încapea Cerul. Cerul, însa, trimite semn catre pamânteni si, astfel, steaua se arata, iar magii, privitori la cer, au facut începutul lepadarii de tirania mortii si vin sa se închine

Rascumparatorului vietii.

Dar ce mai putem spune? Cel bogat în mila, Cel Care tine Cerul si Pamântul, Cel Care are toate pline de bogatie intra în mare saracie, în pestera saracacioasa, caci n-a avut nici pat, nici asternut. O, Sfânta pestera a Betleemului în care S-a salasluit Hristos Domnul, purtatoare de lumina cereasca si partasa a îngerilor care au cântat Nasterea Celui Nascut din Tatal, iar acum Nasterea din Fecioara Maria, ce raze luminoase ale mântuirii ai raspândit în toata lumea!

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Noi, românii, ne bucuram de Cel Ce S-a nascut în pestera, la Betleem, caci razele pesterii au ajuns într-o alta pestera din Dobrogea, pestera Celui Întâi chemat, Sfântul Apostol Andrei. Acesta, urmându-L pe cel nascut din Fecioara Maria, si-a gasit adapost si a facut din pestera biserica; si, astfel, venind ca ucenic al Domnului sa-L propovaduiasca pe Cel nascut în Betleem, ne-a nascut pe noi ca neam apostolic binecuvântat în Hristos.
Suntem cu totii coplesiti de aceasta purtare de grija a lui Dumnezeu, Care, prin cel întâi chemat, Sfântul Apostol Andrei, ne cheama si pe noi în fiecare praznic al Nasterii Domnului sa renastem duhovniceste si sa ne îmbracam în harul Luminii de la Betleem.

Pentru noi, cei din Dobrogea si din întreaga tara, pestera Sfântului Andrei este un Betleem românesc. De aceea credem ca aici este casa Pâinii celei ceresti, caci aici am cunoscut mai întâi hrana cea cereasca, aici am vazut Lumina cea adevarata, aici ne-a stralucit noua Rasaritul Cel de Sus.

Avându-l mijlocitor pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, sa aducem si noi cu îngerii si cu pastorii, credinta, nadejdea si dragostea ca raspuns al nostru la comuniunea cu Dumnezeu si cu toti oamenii.
De aceasta sa ne bucuram nu numai în aceasta sfânta zi, ci si în toata vremea praznicului pe care l-am întâmpinat, dar si în vremea Anului Nou, pe care îl vom începe în curând. Dragostea lui Dumnezeu sa se reverse asupra noastra si cu totii sa o primim, întru inima înfrânta si smerita, întru buna-voire si iubire frateasca, astfel încât Dumnezeu cu adevarat sa împarateasca în noi si sa ne însoteasca în toate zilele vietii noastre.

Va daruiesc tuturor dragostea mea parinteasca si va împartasesc harul acestei sarbatori, dorind sa va fie casele pline de lumina si sufletele aprinse de credinta, sa aveti pace unii cu altii, sa va fie sfânta si binecuvântata agapa de Craciun si sa cântam cu totii cântarea cea frumoasa si plina de bucurie:

Hristos Se naste, slaviti-L !
Hristos din ceruri, întâmpinati-L !
Hristos pe pamânt, înaltati-va !
Sa cântam si sa aducem lauda Domnului toti pamântenii împreuna cu îngerii în viata aceasta anticipând, prin arvuna bucuriei, viata viitoare.

Al vostru Arhipastor si pentru tot binele rugator catre Dumnezeu,

† TEODOSIE
Arhiepiscop al Tomisului