Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:30 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parohul din Cotu Vaii a fost prins si arestat

ro

13 Aug, 2009 02:14 2002 Marime text

cap_1.jpgPreotul paroh din Cotu Văii, Valentin Petrea, de 29 de ani, trimis în judecată în lipsă, în noiembrie 2008, pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, a fost prins de poliţişti la sfârşitul lunii iulie 2009 şi încarcerat. În prezent, părintele se află în Arestul IPJ Constanţa, după ce Curtea de Apel i-a respins recursul împotriva menţinerii stării de arest.

Valentin Petrea a fost prins pe 21 iulie, în baza unor informaţii culese de IPJ Constanţa şi prelucrate de IPJ Cluj. Faţa bisericească a fost depistată într-o localitate de lângă municipiul Cluj. Fiind dat în urmărire naţională şi internaţională, el a fost arestat de poliţiştii clujeni şi predat unei escorte a Inspectoratului de Poliţie Constanţa. Cu cătuşele la mâini şi cu o privire spăşită, sacerdotul s-a prezentat în faţa judecătorilor Curţii de Apel, împărţind boxa arestaţilor cu un violator. În faţa instanţei, avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Petrea a afirmat că acesta „poate fi cercetat în stare de libertate, pentru că este conştient că şi-ar face singur rău dacă s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească". Iar asta, în condiţiile în care preotul s-a sustras bine mersi de la judecată timp de aproape un an, iar de la urmărirea penală, timp de doi ani. Mai exact, Valentin Petrea a dispărut prin 2006, iar în tot acest interval s-ar fi ascuns prin Italia. Totuşi, printre argumentele invocate în vederea eliberării preotului, avocatul nu s-a sfiit să-l amintească şi pe cel potrivit căruia suspectul „este paroh şi are o cultură care poate să-l facă să înţeleagă ceea ce a făcut". În ultimul cuvânt, părintele a declarat că „în principal, eu am fost cel care a fost înşelat", dar şi că „aceşti oameni (n.r. cei pe numele cărora preotul a contractat mai multe credite) nu au fost constrânşi în niciun fel". Totodată, el nu a pregetat să spună că a vrut să ajute biserica. Magistraţii Curţii de Apel nu s-au arătat sensibilizaţi de spusele feţei bisericeşti, sau de cele ale avocatului său, şi au decis menţinerea stării de arest. Petrea a fost trimis în judecată în lipsă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind acuzat de multiple fapte de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.

cotu_vaii_petrea_valentin_p.jpg„Plan infracţional de amploare"

Conform anchetatorilor, acesta, începând din vara anului 2004, „a elaborat un plan infracţional de amploare, ce a vizat obţinerea într-o perioadă scurtă de timp a unor sume importante de bani, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor instituţii bancare". Procurorii spun că, pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, parohul s-a folosit de încrederea familiei sale, dar şi a enoriaşilor. Acesta ar fi indus în eroare, în afară de propria familie, alte 15 persoane, pe care le-a determinat să semneze, în calitate de giranţi, mai multe contracte de împrumuturi bancare, susţinând că banii astfel obţinuţi vor fi folosiţi pentru renovarea şi modernizarea bisericii şi a casei parohiale. Conform anchetatorilor, în perioada iunie 2004 - octombrie 2005, preotul şi contabila au intrat în total în posesia sumelor de 509.625,71 de lei şi, respectiv, 37.322 de euro. În 2005, toată tărăşenia a ieşit la iveală când oamenii au început să primească somaţii de la diferitele instituţii bancare pentru a achita mai multe datorii. Confruntat cu această situaţie, părintele a pretins că este vorba despre simple neînţelegeri, însă, la începutul anului 2006, preotul paroh a fugit din ţară, cu tot cu bani şi cu mai multe obiecte de cult din biserică.

{mos_ri:Valentin Petrea,paroh}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii