Onaca, după ce l-a pălmuit pe Nicolae Lăpuşte „Poate că a fost un gest exagerat"
Onaca, după ce l-a pălmuit pe Nicolae Lăpuşte: „Poate că a fost un gest exagerat"Dorel Onaca, coordonatorul echipei de scafandri care a scos la suprafaţă, din lacul Tatriţa, trupurile neînsufleţite ale celor doi copii, dar şi al tatălui minorilor, îşi clasifică drept „deplasat" gestul făcut la faţa locului.
La scurt timp după ce l-a adus la mal pe Nicolae Lăpuşte, de 48 de ani, din Cluj, care şi-a legat fiica de trei ani cu un cablu electric, apoi intrând în apă cu aceasta şi cu băiatul de 15 ani, Dorel Onaca i-a aplicat individului o palmă. „Poate că a fost un gest exagerat", ne-a declarat Onaca, lăsând să se înţeleagă că a fost cuprins pe moment de furie. „A fost un gest necontrolat. Ce să-i mai faci unuia care i-a luat viaţa unui înger. Poate că am exagerat, îmi cer scuze pentru ce am făcut, dar nu-mi dau seama cum poate să fie un tată atât de nemernic să-şi omoare copiii. Dacă era viu, poate că îi dădeam un pumn", a mai declarat la România TV, şeful echipei de scafandri, Dorel Onaca.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp