Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 27 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militari din Forţele pentru Operaţii Speciale, răniţi în timpul unui exerciţiu de paraşutare. Unul dintre ei a rămas agățat în firele de înaltă tensiune

ro

27 Aug, 2026 18:32 193 Marime text

Foto cu rol ilustrativ sursa foto: Pixabay
Doi militari din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) au fost răniţi, joi după-amiază, în timpul unui exerciţiu de paraşutare desfăşurat în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureş, după ce condiţiile meteorologice s-au schimbat brusc, informează un comunicat de presă transmis de Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale.

"Astăzi, 27 august 2026, în jurul orei 16.30, pe timpul unui exerciţiu de paraşutare desfăşurat de militari din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, a avut loc un incident în zona Aeroclubului Teritorial Târgu Mureş. După părăsirea aeronavei şi deschiderea paraşutelor celor 11 militari participanţi, viteza şi direcţia vântului s-au schimbat brusc, îngreunând aterizarea în siguranţă în zona stabilită. În urma incidentului, doi militari au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Mureş, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Momentan starea lor este stabilă hemodinamic şi respirator dar au rămas la UPU pentru investigaţii", se arată într-un comunicat de presă al Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Pentru determinarea exactă a cauzelor şi a circumstanţelor în care s-a produs acest accident, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale a dispus constituirea unei comisii interne de cercetare.

"Suntem alături de colegii noştri şi le dorim însănătoşire grabnică", se arată în comunicat.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au anunţat că au fost solicitaţi să intervină, joi, pentru salvarea unei persoane "care a rămas agăţată de firele de înaltă tensiune, la intersecţia străzilor Libertăţii şi Albinei din municipiul Târgu Mureş".

La locul intervenţiei au fost mobilizate o autospecială de stingere şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, potrivit stiripesurse.ro.

Până la sosirea forţelor de intervenţie, persoana a fost coborâtă în siguranţă şi preluată de un echipaj medical, fiind ulterior transportată la UPU Târgu Mureş.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii