Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărul discordiei - 120 de kilograme de aur Un nou dosar pentru Protecţia Consumatorului după scandalul de la amanetul Garant

ro

30 Dec, 2014 00:00 3604 Marime text
Nici ieşirea din societate a afaceristului Virgil Dulea nu i-a adus mai mult noroc firmei SC Master C. Stand-By SRL. Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrată o nouă contestaţie în anulare – recurs, în dosarul 8809/118/2014, unde SC Master C. Stand-By SRL a chemat în instanţă Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Sud-Est şi Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorului, în calitate de părţi intimate. Cauza a fost înregistrată la secţia de contencios administrativ şi fiscal, ir primul termen în dosar este stabilit pentru 17 martie 2015.

120 de kilograme de aur, confiscate. Angajaţii au ieşit în stradă

Amintim că urmărirea de-a şoarecele şi pisica între Virgil Dulea, care controla pe atunci firmă pe care funcţiona amanetul Garant din zona Gării Constanţa şi cei de la Protecţia Consumatorului, i-a reclamat la Parchet pe poliţiştii şi pe comisarii Gărzii Financiare care i-au confiscat cantitatea de 120 de kilograme de aur, încă din anul 2007. Atunci a fost vâlvă mare după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, însoţiţi de comisari ai Gărzii Financiare şi un reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), toţi escortaţi de trupele speciale ale Poliţiei, au descins la casa de amanet „Garant “, situată pe strada Theodor Burada din Constanţa. Ba chiar anul trecut, firma a fost din nou în centrul atenţie într-un alt scandal. Aproximativ 30 de persoane, reprezentanţi ai Casei de Amanet Garant, au protestat în faţa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, cerând demisia inspectorilor Bogdan Bohuţ şi Nicolae Timoaşcă, care, în 2010, au sancţionat societatea pentru lipsa de etichetare a reactivilor.
În cadrul Adunării Generale a Asociaților Societății Master Credit Stand-By SRL, asociații Virgil Dulea și Nicolae Badea au hotărât schimbarea denumirii societății conform Dovezii numărul 37847/15.05.2014. Astfel, noua denumire a societății va fi Master C. Stand-By SRL.
De asemenea, în aceeași adunare s-a hotărât retragerea din funcția de administrator a lui Virgil Dulea și numirea în această funcție a lui Nicolae Badea pe o perioadă nedeterminată. Totodată, s-a decis suspendarea activității societății pe o perioadă de 3 ani.

Legături cu celebrul dosar al Retrocedărilor

Numele lui Virgil Dulea îl regăsim, în anul 2005, în contractul de vânzare a unui teren de o mie de metri pătraţi, situat pe bulevardul Lapuşneanu, vizavi de Parcul Tăbăcărie, teren pe care îl cumpărase de la Daniel Ene, nimeni altul decât beneficiarul unei retrocedări masive din partea primarului Radu Mazăre, care la rândul său dobândise dreptul litigios de la SC Holland Developement. Parcă ai senzaţia că vânzarea terenului face parte din suveica vânzărilor de terenuri retrocedate şi că cele două firme se ceartă, acum, pe lacul Siutghiol. La rândul său, SC Holland Development dobândise terenul respectiv de la Gardef. Este vorba de 6.487,96 de metri pătraţi de teren care servea drept loc de joacă, loc de parcare, garaje şi spaţiu verde, dar care a fost trecut de Primăria Constantă din domeniul public în cel privat. La scurt timp după aceasta, municipalitatea l-a oferit firmei Holland Development Group SA, care este implicată şi în scandalul provocat de proiectul de construire a unui Mall în Parcul Tăbăcărie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii