Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Județul Ialomița Accident grav pe DN2, în zona Movilița. Două persoane, decedate în urma impactului (GALERIE FOTO)

ro

08 Aug, 2023 12:32 3010 Marime text
Imagine de la fața locului. Sursă foto: IPJ Ialomița și ISU Ialomița
 
  • Astăzi, 8 august 2023, pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești din județul Ialomița, s-a produs un accident în care au murit două persoane, pe sensul de mers București – Urziceni.

UPDATE 2:

Din verificările efectuate a reieșit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme care circulau din sens opus.

În urma impactului, unul dintre conducătorii auto și un pasager din același autoturism au decedat, în timp ce alte 4 persoane din celalalt autovehicul au fost ranite și transportate la unități medicale.

Traficul în zonă se desfășoară alternativ. 

Se efectuează cercetarea la fața locului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


UPDATE 1:

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă,  o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Ialomița, în sprijinul acestora au acționat: două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și elicopterul SMURD.

În urma impactului au rezultat șase victime: două victime inconștiente și încarcerate și patru victime(trei persoane adulte și un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conștiente, cooperante și neîncarcerate.

„Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate.

Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unități spitalicești din municipiul București“, adaugă sursa citată.




Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 8 august 2023, pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești, județul Ialomița, s-a produs o coliziune frontală în care au fost implicate două autoturisme.
 
În urma impactului au rezultat șase victime, dintre care două persoane au decedat, iar celelalte patru urmează a fi transportate la spital, pentru evaluări medicale. Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers București - Urziceni, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.
 
Valorile de trafic sunt în creștere. Se estimează reluarea circulației în 90 de minute, adaugă sursa citată.
 
Citește și:

Traficul pe drumul spre munte, îngreunat de un accident în Otopeni, județul Ilfov. Când se va relua circulația

Poliția Română: O treime din permisele de conducere reținute, pentru viteză. Sute de astfel de cazuri în doar 24 de ore
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii