Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecat la Constanţa pentru omor calificat Fost lucrător al MAI, cu interdicţie de a părăsi ţara

ro

31 May, 2013 00:00 1598 Marime text
Anton Gheorghe Stroe, fost lucrător al Ministerului Afacerilor Interne acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa că şi-ar fi ucis soţia, nu are voie să părăsească ţara. Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Constanţa în dosarul în care fostul angajat al MAI este judecat pentru omor calificat.

Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a admis ca fondată cererea formulată de Anton Gheorghe Stroe, de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Constanţa, luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 19 decembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1181/P/21 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, Anton Gheorghe Stroe este obligat să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia Municipiului Constanţa, organ desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în seara zilei de 28 martie 2012, în jurul orei 23.40, pe patul din casa nou-construită a familiei din oraşul Techirghiol, Anton Gheorghe Stroe ar fi împuşcat-o pe soţia sa, în sensul că ar fi executat două focuri de armă de la mică distanţă în direcţia soţiei, folosind un pistol cu glonţ marca TT, de calibru 7,62x25 mm, deţinut legal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii