Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Valurile nu iartă. Bărbat înecat în zona Hotelului Parc din Mamaia! (FOTO+VIDEO)

ro

10 Jul, 2023 08:41 2293 Marime text
  
UPDATE 4-Oficial de la IPJ Constanța 

La data de 10 iulie a.c.,  în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a înecat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 70 de ani.

Echipajul medical a declarat decesul acestuia.

În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


UPDATE 3

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, bărbat. 

A fost găsit un pacient în stop cardio-respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare. Din păcate, pacientul nu a răspuns protocolului de resuscitare și a fost declarat decedat., a mai punctat medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa. 


UPDATE 2

Din nefericire, bărbatul a murit. 


UPDATE 1

Pacientul se află în stop cardio-respirator, se efectuează protocol de resuscitare.

L-am văzut în apă, l-am scos. Apa nu era foarte mare din zona unde l-am scos. Era cam de la 10-15m distanță față de mal. Avea aproximativ 60 de ani., a spus un Lopătaru Daniel, salvamar. 


 
Știre inițială

Intervenție de urgență în acestă dimineață în dreptul hotelui Parc din Mamaia! 

Este vorba despre un accident de submersie. La fața locului se află Smurd B,Saj B2 si Smurd C, transmite medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa. 

Intervenția este în desfășurare. 

Citește și:

Alertă în stațiunea Mamaia! O persoană scoasă inconștientă din mare! Intervin salvatorii (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii