Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenție de urgență a scafandrilor în zona Eforie Nord, pentru neutralizarea unui proiectil de artilerie istoric! (GALERIE FOTO)

ro

22 Sep, 2022 15:54 1344 Marime text
extragere a unui proiectilO grupă de scafandri militari EOD din compunerea Forțelor Navale Române a executat joi, 22 septembrie, o misiune de extragere a unui proiectil de artilerie din capul unei freze de foraj a unui utilaj maritim civil, care desfășura lucrări de amenajare a plajei la distanța de o milă marină (aproximativ 2 km) de Eforie Nord.

În jurul orei 11.00, scafandrii EOD au început deplasarea cu o ambarcațiune rapidă, din portul militar Constanța, iar la ora 12.20, comandantul grupei EOD a raportat că încercarea de extragere a proiectilului prin mijloace mecanice a prezentat dificultăți care nu au permis executarea acesteia conform procedurilor specifice.

Pentru eliminarea proiectilului, scafandrii EOD au folosit o încărcătură redusă de explozibil pentru neutralizarea prin spargere a proiectilului blocat în freza de foraj, fără a pune în pericol personalul ambarcat sau siguranța de navigație a utilajului maritim., transmit reprezentanții  Statului Major al Forțelor Navale 

Procedura utilizată de specialiștii EOD a fost executată în conformitate cu standardele specifice și cu acordul comandantului navei solicitante, iar intervenția a fost finalizată la ora 14.00.

Secția de scafandri EOD din subordinea Centrului de Scafandri este unica structură din România special destinată să intervină la dispozitivele explozive neexplodate sub apă., mai informează sursa citată. 



Sursa foto: Statul Major al Forțelor Navale 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii