Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendii la două mănăstiri din România Coincidenţe stranii care fac să te cruceşti, să te minunezi şi să-ţi pui întrebări. O femeie a ars de vie

ro

25 Jun, 2018 06:27 5549 Marime text
Ieri au avut loc două incendii la două mănăstiri din România situate în două colţuri diferite ale ţării.

Unul la manăstirea Roşiori, judeţul Suceava, altul la Mănăstirea Vovidenia, din judeţul Tulcea.

Dacă la cel de la Suceava au fost doar pagube materiale la cel de la Slava Rusă, din Tulcea a existat şi o victimă: o femeie de 73 de ani, care a fost prinsă în interior şi a murit carbonizată.

Totuşi au existat şi nişte coincidenţe stranii care parcă te fac să te minunezi şi să îţi faci cruce.

Iată despre ce este vorba.

Mănăstirea Roşiori-judeţul Suceava

Pompierii militari suceveni de la subunitățile din Fălticeni, Suceava, Gura Humorului și Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Forăști, Drăgușeni, Boroaia, Cornu Luncii, Vadu Moldovei și Baia, au intervenit cu 15 autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la corpul de chilii al Mănăstirii „Sf. Mina”, din localitatea Roșiori, comuna Forăști.

Alerta a fost dată la ora 06.34.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul și la mansarda construcției, cu o amprentă la sol de aproximativ 1.400 mp, cu pericol de propagare la cele două biserici ale mănăstirii, precum și la alte anexe din gospodărie.
u ars acoperișul și mansarda construcției pe aproximativ 1.400 mp, obiecte de mobilier și de cult, aparatură electrocasnică, elemente de tâmplărie și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la un mijloc de preparat hrana (sobă metalică fără acumulare de căldură) lăsat nesupravegheat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat cele două biserici, restul corpului de chilii, precum și anexele gospodărești (garaj și atelier de tâmplărie).

Mănăstirea „Sfântul Mina” din Roșiori este o mănăstire de călugări ortodocși de stil vechi amplasată în satul Roșiori din comuna Forăști (județul Suceava), la 17-18 kilometri de municipiul Fălticeni.
 
Mănăstirea Vovodenia-judeţul Tulcea

Stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă la o casă din Mănăstirea de maici "Vovidenia" din localitatea Slava Rusă.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci subofițeri.
Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea spune că, din nefericire în interior se afla o femeie, în vârstă de 73 de ani, decedată.

Acesta mai spune că pompierii au fost alertaţi la ora 06.30.
 
Despre mănnăstire
 

Mănăstirea Vovidenia este o mănăstire de maici de rit vechi aflată în satul Slava Rusă din comuna Slava Cercheză, județul Tulcea.


Își are originile în secolul XVII, când călugarii ruși veniți aici după ruptura produsă în biserica rusă în timpul patriarhului Nikon, ridică un mic schit cu chilii de lemn și o biserică mică de lemn.

Călugării se retrag în zona împădurită, unde construiesc o altă biserică, tot din lemn, pe locul unde se află acum Mănăstirea Uspenia.
Mănăstirea este cunoscută mai ales datorită faptului că este singura mănăstire ortodoxă de maici de rit vechi din lume.

De aici noi nu mai facem niciun fel de comentariu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii