Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ce stare sunt răniții din accidentul de la Năvodari! Un autocar înmatriculat în Ucraina, implicat (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

29 Aug, 2023 11:19 950 Marime text
În urma accidentului rutier au fost aduși la Urgența Spitalului Clinic Județean Constanța opt pacienți care au fost preluați imediat.

„S-au efectuat toate investigațiile de specialitate necesare, fiind internați șapte dintre aceștia. 

Erau toți conștienți, cooperanți, stabili hemodinamic și prezentau traumatisme minore pentru care au primit îngrijiri de specialitate. 

În această dimineață au fost toți evaluați  și urmează să fie externați în cursul acestei zile“ - a precizat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța. 


Amintim că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Nuferilor, din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier.

Din primele informații rezultă că un autocar, în care s-ar fi aflat 40 de persoane, ar fi lovit limitatorul de înălțime al unui pod, iar 8 persoane ar fi fost rănite ușor.

Autocarul implicat în accident era înmatriculat în Ucraina și transporta peste 40 de cetățeni ucraineni. 


Citește și: 

LIVE VIDEO+TEXTAutocar cu zeci de cetățeni ucraineni, implicat într-un accident la Năvodari! Planul Roșu, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii