Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hipocrate, un sprijin in tinerea evidentei bolnavilor in spital

ro

05 Jan, 2006 00:00 4083 Marime text

Anul acesta se va implementa un nou program informatic in spital * Cu ajutorul acestuia, medicii vor sti ce analize i s-au facut unui bolnav sau ce medicatie a primit * Inca de anul trecut, programul functioneaza cu succes la sectia de diabet

Pentru a se tine o evidenta mai clara in Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, de la inceputul anului, a fost introdus un nou program informatic. Astfel, cu ajutorul programului Hipocrate vor putea circula informatii referitoare la bolnavii din spital de la internare pana la externare. Astfel, se va sti cu exactitate ce medicatie i-a fost administrata unui bolnav in timpul internarii si care sunt analizele efectuate. In acest sens, munca medicilor va fi usurata si se va evita efectuarea de analize de doua ori la acelasi bolnav. Programul aduce o multitudine de avantaje, dupa opinia directorului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, doctor Ioan Tofolean. Un avantaj major ar fi faptul ca se vor face economii in valoare de aproximativ 150.000 euro pe an. Asistentele de la majoritatea sectiilor din spital au fost instruite pentru a putea utiliza cu succes acest program. Cu toate acestea, asistentele nu sunt prea incantate de eficienta acestui program, unele dintre ele afirmand ca are multe goluri, dar spera ca vor fi eliminate. Inca de anul trecut, cei de la sectia de diabet a SCJU se folosesc cu succes de beneficiile acestui program. Pana acum, circulatia informatiilor referitoare la bolnavi se efectua pe baza fisei de internare pe care erau precizate toate datele despre pacient. Acest sistem, dupa cum afirma asistentele, prezenta unele lacune, in sensul ca de exemplu la sectia de Urgenta, unde medicii se confrunta cu foarte multe solicitari, nu era timp intotdeauna sa se completeze fisa in totalitate inainte ca pacientul sa fie trimis pe sectii in spital. Si de aici aparea repetarea unor analize, a unor radiografii si erau cheltuiti foarte multi bani pentru aceasta. Odata cu implementarea acestui nou sistem, care se prefigureaza a fi destul de eficient, se asteapta o scadere radicala a cheltuielilor pentru fiecare bolnav in parte. Pe de alta parte, se va tine o evidenta clara a bolnavilor care au beneficiat de tratamente in cadrul SCJU si la urmatoarea internare nu va mai fi nevoie de cautarea unor fise pentru a afla date suplimentare despre pacient, ci acest program va oferi informatiile necesare. Bineinteles, ca orice inovatie intr-un domeniu, are nevoie de o perioada de acomodare pentru cei care o vor utiliza si conducerea spitalului este optimista ca rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii