Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geo Bolboceanu, administrator la Barter & Logistic Trading

ro

13 Apr, 2010 03:16 4102 Marime text
trafic_mas_des.jpgCunoscutul afacerist Geo Iulian Bolboceanu, personaj al cărui nume a fost vehiculat alături de cel al lui Dorel Vlad în cazul privatizării Mamaia SA, a devenit administratorul unei proaspăt înfiinţate societăţi de comerţ cu autoturisme. Mai exact, este vorba despre SC Barter & Logistic Trading SRL Constanţa, cu sediul în Ovidiu.

Hotărârea privind înfiinţarea firmei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1361/30.III.2010, în care se arată că asociat unic şi membru fondator al societăţii este Loredana Lungu, iar activitatea principală a Barter & Logistic Trading este reprezentată de comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone). Capitalul social al firmei este de 200 de lei. Geo Iulian Bolboceanu a fost numit administrator al societăţii pe 10 martie 2010, pentru o perioadă nelimitată. În ceea ce-l priveşte pe Bolboceanu, este de menţionat faptul că numele său este legat de Toulouse Turism SRL, firmă despre care se presupune că i-ar fi servit lui Dorel Vlad în realizarea propriilor interese în procesul privatizării SC Mamaia SA, unde Vlad a fost director. De altfel, numele lui Bolboceanu apare şi în deja celebrul dosar „mafia de la Rutieră", procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa susţinând că, pe 10 februarie 2009, Bolboceanu ar fi fost favorizat de poliţişti. „Ca urmare a traficului exercitat de Ruşescu Gigi Cristian", arată procurorii, „agentul-şef de poliţie Drăguţ Marian şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în scopul favorizării numitului Bolboceanu Geo Iulian, care încălcase regulile de circulaţie pe drumurile publice". De menţionat că, urmare a acestor acuzaţii, dar şi a altora, procurorii au solicitat arestarea agentului de poliţie Gigi Cristian Ruşescu, alături de alţi zece colegi de muncă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii