Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:39 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul manager al Spitalului Municipal Caracal, trimis în judecată de procurorii DNA

ro

22 Nov, 2023 14:13 724 Marime text
Foto: Facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
             RADU DUMITRU-LIVIU, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
            - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
            - abuz în serviciu,
            - fals intelectual, în formă continuată,
            - complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
 
            MITRAN MARIAN, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
            - abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
            - fals intelectual, în formă continuată,
            - complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
 
Potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpatul Mitran Marian ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene, sub forma unor  stimulent de risc, și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele respective.

„În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cum a fost și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.
Concret, în contextul de mai sus, cei doi inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-ar fi înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării.
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene“ - au mai precizat procurorii DNA.

Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.

În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor.
 

„În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării față de inculpata Ionescu Mihaela.
 
 Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii              nr. 197/2019“ - au mai precizat procurorii DNA.

Citește și: 

Proiectul „DNA-ul pădurilor”, respins în Camera Deputaților
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii