Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:45 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant cu 950 de lei

ro

20 Feb, 2012 00:00 790 Marime text

În urmă cu două seri, în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei 2 Rurală Mihail Kogălniceanu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în extravilanul comunei Lumina, judeţul Constanţa un excavator încărca ţeavă metalică într-un camion.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au fost identificat un buldo-excavator condus de Cosmin S., de 26 de ani, care încărca într-un autovehicul cu semiremorcă condus de Neculai A., de 40 de ani, din Poarta Albă, zece bucăţi de ţeavă metalică cu diametru 100 cm şi lungimi cuprinse între 3-4 metri. Din primele verificări a rezultat că utilajul şi autocamionul au fost închiriate de Fănel T., de 38 de ani, din Ovidiu - Grup Social Nazarcea, care a sustras circa 40 metri liniari din conducta ce aparţine unei societăţi comerciale, iar pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri, terenul era decopertat de pământul ce acoperea conducta metalică. Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, moment în care Fănel T. i-a propus agentului care se ocupa de întocmirea documentelor procedurale ca, în schimbul unei sume de bani, să oprească cercetările în această cauză. Poliţistul a denunţat intenţia făptuitorului, iar în jurul orei 21.00, ofiţeri din cadrul DGA Constanţa, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au realizat un flagrant în timp ce suspectul oferea suma de 950 de lei cu titlu de mită poliţistului. Persoana în cauză, cât şi Neculai A. au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, cercetările fiind preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii