Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descoperire macabră pe un câmp din județul Ilfov. Ce a observat o persoană care trecea prin zonă

ro

24 Jun, 2022 15:42 1109 Marime text
Moarte suspecta. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaÎn cursul dimineții de astăzi 24 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, pe un câmp, din apropierea localității Căciulați, a găsit  un bărbat, de 52 de ani, spânzurat de bara  transversală a plafonului autoturismului.

Potrivit IPJ Ilfov, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov pentru efectuarea de cercetări, precum și medicul legist din cadrul Serviciului de Medicina Legală Ilfov pentru efectuarea activităților din competență.

„În cauză a fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii