Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descinderi la fitofarmaciile și asociațiile agricole din județul Ilfov. Ce au descoperit polițiștii (GALERIE FOTO)

ro

24 May, 2022 12:14 1282 Marime text
Perchezitii. Foto: IPJ IlfovLa data de 23 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe  Periculoase Ilfov au continuat activitățile de verificare la fitofarmaciile și asociațiile agricole din județul Ilfov, pentru a se asigura că sunt respectate normele legale privind regimul produselor de protecție a plantelor.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, polițiștii de la arme au descoperit și indisponibilizat 18 tone de azotat de amoniu, întrucât acestea au fost depozitate contrar prevederilor legale, de către  o societate agricolă din Ciolpani.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase precum și respectarea obligațiilor de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locul protejate.

În satul Islaz, din comuna Brănești, la o societate comercială, au fost descoperite și indisponibilizate cantitățile de 1654 litri și 10 kg de produse de protecție a plantelor, având termenul de valabilitate expirat, față de care nu a fost luată măsura neutralizării.

Și în comuna Cernica, o societate comercială de profil  nu a luat măsura neutralizării față de 33 litri de produse de protecție a plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat, în aceste condiții fiind indisponibilizată cantitatea descoperită“ - au precizat reprezentanții IPJ Ilfov. 


O altă societate agricolă, din comuna Glina, nu a luat măsura neutralizării, în cauză fiind descoperite și indisponibilizate 132 litri de produse de protecție a plantelor având termenul de valabilitate expirat.

Și în aceste 3 cazuri, polițiștii de la arme au  întocmit 3 dosare penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii