Descinderi ale polițiștilor și procurorilor DIICOT în județele Constanța și Tulcea
Descinderi ale polițiștilor și procurorilor DIICOT în județele Constanța și Tulcea
1400
Marime text
La data de 16 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, efectuează 13 percheziții domiciliare, în județele Tulcea și Constanța, în trei cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.Potrivit DIICOT, din cercetările efectuate a reieșit că 6 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 42 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), precum și substanțe psihoactive către consumatori din județul Tulcea.
Citește și:„Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Tulcea, al jandarmilor din cadrul I.J.J Tulcea și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au precizat reprezentanții DIICOT.
Percheziții la Constanța și Techirghiol! Vizați, suspecți de trafic de droguri de mare risc
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


