Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 15 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de după ședința de judecată Părinții victimelor speră la dreptate, în Dosarul 2 Mai (VIDEO)

ro

07 Jun, 2024 16:36 825 Marime text


După încheierea ședinței de judecată din Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei, părinții victimelor decedate au susținut în fața presei că au început să aibă încredere că vor face dreptate, dat fiind faptul că noul judecător a ascultat martorii și rudele îndoliate și fără să se grăbească să se pronunțe în acest caz. 

Acest lucru a fost confirmat și de către avocatul Adrian Cuculis, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate.

Din punctul meu de vedere, trebuie să avem niște așteptări moderate, adică, să nu facem niciun fel de pronostic. Cea mai bună opinie pe care poți s-o ai este că judecătorul se va apleca asupra acestei cereri, în contextul în care, cred că vă aduceți cu toții aminte, doamna Popoviciu, care activa aici, în spatele nostru, la Judecătoria Mangalia, s-a pronunțat pe o cerere expusă în linii foarte amănunțite, la acel termen de judecată, s-a pronunțat pe loc! Adică, nu a dat un termen, nu a rămas în pronunțare pe ea. O cerere, care a fost, practic, reiterată astăzi, doamna judecător care a intrat în completul de judecată a simțit nevoia, cel puțin o săptămână, să vadă în mod concret ce am cerut noi acolo. Lucru care ar trebui să ne bucure pe toți, pentru că procesul a intrat într-un făgaș normal, am spune noi. Acel făgaș normal, pe care ar fi trebuit să-l vedem încă de la bun început”, a declarat avocatul.

 

După încheierea ședinței, jurnaliștii l-au întrebat pe avocatul Adrian Bndeac, unul dintre apărătorii lui Vlad Pascu, dacă nu cumva ar fi încercat să amâne acest proces, însă acesta a negat cu fermitate acest lucru:

N-am formulat nicio cerere de amânare, noi. Deci din partea apărării nu a venit niciodată o cerere de amânare.

După ce a fost întrebat de jurnaliști de ce nu i-a permis lui Vlad Pascu să ofere o declarație de față cu rudele îndoliate, avocatul Adrian Bendeac a precizat că este într-o procedură simplificată.

Suntem într-o procedură simplificată, în cea a recunoașterii învinuirii, situație în care noi nu am contestat probele administrate în cursul urmăririi penale. Față de acest aspect și-a exprimat poziția și ar trebui să înțelegem cu toții că în această procedură a dat o declarație, a fost consemnată la dosar, drept urmare, atâta timp cât nu contestăm probele în cursul urmăririi penale, ele nu se readministrează.



Părinții tinerilor decedați susțin că își pun speranțele în judecătoarea Berevoescu Carmen-Claudia, în lupta pentru dreptate și că sunt mulțumiți despre modul în care aceasta își desfășoară activitatea.

Spre deosebire de cealaltă ședință, a fost, nu există termen de comparație, a fost mult mai bine. Am putut vorbi liber, fără să ne mai pună întrebări incomode sau, să zicem, stupide, cum a fost data trecută (...) Noi sperăm. Oricum, a rămas în pronunțare, nu a dat verdictul pe loc, cum a fost data trecută”, a declarat mama Robertei Dragomir.
 
Întrebată despre impresia pe care Vlad Pascu i-ar fi lăsat-o în urma întrevederii de astăzi, aceasta a răspuns că nu a apucat să-i surprindă privirea, în ciuda faptului că a fost foarte aproape de acesta, în sala de judecată.

A fost parcă mai spășit, să zic... Nu s-a uitat spre noi. Se uita doar spre geam sau pe jos, ori spre avocații lui, atât. (...) Nu știu acum dacă el conștientizează ce-a făcut sau dacă îi pare rău.”, a încheiat mama Robertei.



Părinții lui Sebastian Olariu, tânărul decedat în accidentul din 2 Mai, nu sunt de părere că tânărul ar avea vreun regret față de cele întâmplate pe 19 august 2023 și că nu își doresc decât ca acesta să-și ispășească pedeapsa.

Nu a schițat nimic. Eu cred că acest om ori nu e întreg, ori are probleme. L-am văzut, la un moment dat, plictisit. În rest, n-am văzut nicio urmă de regret. Nimic!”, a spus mama lui Sebi.


 
Aflat în fața jurnaliștilor, Valentin Olariu a confirmat faptul că ar fi spus în fața inculpatului: „un drogat m-a lăsat fără copilul meu”, cum i-au reamintit reporterii.

„Da, așa este.  (...) Nu m-am uitat în ochii lui, că era cu privirea-n jos. Am vrut să mă uit în ochii lui, să văd dacă regretă această faptă. Eu nu cred că el regretă. Și eu continui să cred că el s-a urcat conștient la volan și că a fost omor calificat, nu ucidere din culpă.”

Întrebat cât de greu i-a fost să rememoreze momentele de când a primit vestea tragică, tatăl lui Sebi a spus că nimic nu-l mai poate afecta și că singurul lucru pe care și-l dorește este „dreptate pentru Sebi”.

Credeți-mă că nimic nu mai este greu acum, greu a fost când am dus băiatul la groapă. Acum, toate vin de la sine... Fac acest lucru doar ca să-i fac lui Sebi dreptate. (...) Sunt 100% sigur că se va schimba încadrarea juridică, de aceea nu s-a dat termen pentru data viitoare. Eu cred că au contat declarațiile noastre astăzi (...) Vlad Pascu să-și primească pedeapsa pe care o merită exact, nu pentru ucidere din culpă, ci pentru omor calificat, să-și primească pedeapsa pentru cel puțin 15 ani.”, a încheiat tatăl lui Sebi.



Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:
Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu se întoarce în Penitenciarul Poarta Albă (VIDEO)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii