De anul acesta, interzis nudismul si focul pe plaja: Vama Veche - preturi de Mamaia, ghertoi cu masini pe plaja si vamaioti refugiati la corturi (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:22 22 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De anul acesta, interzis nudismul si focul pe plaja Vama Veche - preturi de Mamaia, ghertoi cu masini pe plaja si vamaioti refugiati la corturi (galerie foto)

ro

12 Jul, 2010 00:53 6125 Marime text
foc_nudism_des.jpgS-a schimbat Vama Veche! O spun şi vamaioţii vechi, refugiaţi către nordul satului, la corturi, o spun şi noii vamaioţi, familiştii cu doi-trei copii, care cer la cazare apă caldă şi televizor în cameră, şi circulă, liniştit, pe aleea asfaltată de curând, către plajă sau pe una din pistele de biciclete care traversează Vama.

Alee de biciclişti, folosită deseori drept „pârtie" pentru gherţoii cu jeep-uri, care sfidează astfel şoferii civilizaţi, ce îşi lasă, paşnic, maşinile în parcare. Gherţoiul de Vamă are grijă să nu îşi dezmintă renumele, parchează direct pe plajă, lovind semnul prin care primăria interzice staţionarea în zona respectivă.

Plaja din Vamă e acum liniştită, cu umbrele şi şezlonguri, coşuri de gunoi care mai de care mai bălţate... într-un cuvânt, coşmarul tuturor ONG-urilor care s-au luptat pentru interzicerea „plasticului" la Vamă.

Vamaiotul s-a retras către corturi, în partea de nord a plajei, unde mai încinge câte un mic concert la chitară, stă cu „ai lui" şi deapănă amintirile unei Vămi trecute. Şi, ca lovitura să fie şi mai mare, de anul acesta, pe plajă, vamaiotului îi sunt interzise focul pe plajă şi... nudismul!

Un alt loc de întâlnire: în faţă „La Stuf", la Mitocani. Care nu doar că au supravieţuit până azi, dar şi-au lărgit afacerea. Au dispărut magazinele de vise, au apărut în schimb cele de „Puff Stuff", ce vând produse de aromaterapie, bong-uri, pipe, râşniţe şi accesorii pentru fumat.

„Ciori perverse" vs. „porcul nesimţit"

Preţurile la Vamă sunt de două ori mai mari decât cele din staţiunile din sud, ca Mangalia sau Saturn, şi mult mai asemănătoare cu cele din Mamaia. Dai pe o sticlă de apă plată 8 de lei, pe o clătită 4 lei, iar pe un porumb fiert 5 lei. Enorm pentru un familist venit la mare cu doi copii după el. Pentru că, la ora actuală, clienţii din Vamă s-au schimbat: pe plajă, vamaiotul tradiţional aproape că a dispărut. I-a luat locul românul venit cu nevasta, copiii, ba chiar şi soacra.

Şi la vamă, ca mai peste tot litoralul, se mănâncă mult. De la banalele hamsii prăjite şi până la clătitele cu denumiri haioase - „vărzăratele", „mikoticele", „pastramitele", „trotilatele", „mexicanele", „ciompercile", „tzi-fu-ami" sau „tzin-dee-fu-ami", „aruncatele", „ciorile" şi „ciorile perverse", „zgribulitele", „patinatele", sau... „dor de vamă" - de la shaorma „comunistă", la meniuri cu feluri de mâncare ale căror denumiri pot intra în Cartea Recordurilor. Aici poţi mânca „nişte bacon printre ouă", „şniţel îmbrăţişat printre cartofi", „friptura de pui aşezată lângă un piure înfierbântat", „varză cu ce-i mai căutat de la porc", „ardei umpluţi cu bună ştiinţă", „porc nesimţit", „ribs-uri dependente de Cola şi cartofi prăjiţi", „muşchi de porc insolat, dar uns cu soluţia recomandată", „viţel îmbătat cu sake şi înverzit cu wasabi", „văcuţă romantică", „pui divorţat de un cartof plin cu usturoi", „piept de pui bruscat de un cârnat ardelenesc", „mânuţe de pui înroşite de muncă".

Săptămâna aceasta, „Folk You"

În privinţa distracţiei, nimeni nu-i poate acuza pe iubitorii de vamă că nu au destulă. Concertele folk sunt în floare. Astfel, joi, 15 iulie, la Festivalul „Folk You" vor concerta Iris, Compact, Pasărea Colibri, Celelalte Cuvinte, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe, Ada Milea şi Florin Chilian. La jumătatea lunii august, va avea loc o nouă ediţie a „Stuffstock"-ului, pe trei scene pe plajă (rock, fusion, newcomers).

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • jean valjean 25 Jul, 2010 12:14 Ghertzoii de Dorobantzi si tzaranii de orash au stricat atmosfera unik a Vamii si satului 2 Mai, astia tanjesc la distractia pura a vamaiotilor dar nu pot pt k sunt niste parvenitzi care au uitat ca se spalau la galeata inainta sa ajunga sa doarma-n X5...
  • FUSS 17 Jul, 2010 09:48 In mesajul anterior nu am injurat,nu am amenintat, mi-am exprimat -- in schimb -- opinia ferma ca impotriva marlaniei groase si prostului gust-sadea trebuie sa avem atitudini transante pina la cele fizice, scurte. Altfel, legea ne-o fac -- deja -- infractorii sociali !
  • FUSS 17 Jul, 2010 09:43 Daca vedeti ca nimeni nu le vine de hac ghertoilor, de ce nu-i sabotam noi, sa facem in asa fel incat sa le fie frica sa-si mai foloseasca masinile, sa-i taxam fizic atunci cind sunt marlani, actionind citi mai multi ca la un semnal. Sa nu ne mai bazam pe nimeni ca ne va apara, sa luam sfidarea mitocanului ca pe ceva personal, cum si este !
  • Taranu de Vitan 12 Jul, 2010 17:10 Vama este o oprire esentiala pentru cine merge la mare isi ia prietenii de pe plaja - ii da gaz si pana in Nisipurile de Aur nu se opreste