Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 14 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Constituțională a Maltei a respins noua solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat

ro

05 Jun, 2024 16:36 5481 Marime text


Ministerul Justiției a anunțat că astăzi, 05 iunie 2024, Curtea Constituțională a Maltei a respins noua solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare, adică 17 iunie. 

Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea de Apel Brașov (instanță de executare) și toate autoritățile implicate și-au făcut treaba, ca de fiecare dată. Și vom continua să depunem toate eforturile pentru ca fugarii să execute în penitenciarele din România pedepsele la care au fost condamnați.”, au transmis reprezentanții Ministerului.

Această respingere vine la mai puțin de o lună după ce instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România.

Reamintim că la sfârșitul lunii aprilie 2024, Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul "Ferma Băneasa" la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat într-un resort din Malta, au precizat surse judiciare.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat. Apostol Muşat, fost primar al comunei Snagov, a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi Nicolae Jecu, fost prefect al judeţului Ilfov.

Alte condamnări: Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela - 5 ani, Robert Roşu (avocat) - 5 ani, Niculae Dima - 4 ani, Caterina Popa - 4 ani, Gheorghe Olteanu - 4 ani, Valentin Delcea - 4 ani, toate pedepsele fiind cu executare.

Totodată, au fost condamnaţi cu suspendare Dragomira Gheorghiţă, Corina Dicu, Ioan Stoian, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.

Citește și:
Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, în cazul fugarului Paul de România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii