Conflict violent într-o sală de jocuri din Chiajna! Un bărbat, rănit. Suspectul, arestat la domiciliu
Conflict violent într-o sală de jocuri din Chiajna! Un bărbat, rănit. Suspectul, arestat la domiciliu
31 Jan, 2026 20:39
ZIUA de Constanta
119
Marime text
119
Marime text

Un conflict violent a avut loc într-o sală de jocuri de noroc din comuna Chiajna, județul Ilfov, în după-amiaza zilei de 28 ianuarie 2026.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 31 de ani ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înțepător de un bărbat de 27 de ani, pe fondul unui conflict pre-existent, suferind mai multe leziuni.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar instanța a dispus ulterior arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 15:05, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un incident petrecut într-o sală de jocuri de noroc din comuna Chiajna.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani, pe fondul unui conflict pre-existent, ar fi fost agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat de 27 de ani, fiindu-i provocate mai multe leziuni traumatice.
Evenimentul a avut loc într-un spațiu public, faptele fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Chitila – Formațiunea de Investigații Criminale au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 27 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat unității de parchet competente.
La data de 29 ianuarie a.c.,instanța a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.”, a precizat IPJ Ilfov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Citește și:
Agresiune cu maceta la un liceu din Brăila! Imaginile au ajuns pe internet
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


