Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 25 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CN Administraţia Canalelor Navigabile SA LIVE TEXT. Evenimentul „Magistrala Albastră - Canal Dunăre Marea Neagră - de la «Proiect de țară» la 40 de ani de exploatare“ (FOTO+VIDEO)

ro

23 May, 2024 10:35 1656 Marime text


Compania Națională Administraţia Canalelor Navigabile SA a organizat astăzi, 23 mai 2024, la sediul central al CN ACN SA din Agigea, evenimentul „Magistrala Albastră - Canal Dunăre Marea Neagră - de la «Proiect de țară» la 40 de ani de exploatare“ 

Evenimentul a fost ocazionat de împlinirea a 40 de ani de exploatare a Canalului Dunăre – Marea Neagră. 

Acest obiectiv este gestionat de Administrația Canalelor Navigabile, care asigură întreținerea și operarea acestuia.   



UPDATE 1

La eveniment participă, printre alți invitați, prefectul judetului Constanța, Silviu Iulian Coșa.

Sunt prezenți însă și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și viceprimarul Ionuț Rusu. 



De asemenea participă Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, dar și Jorj Unciuleanu, Laurențiu Mironescu sau Mircea Banias.

Participă și primarul de la Agigea, Maricel Cristian Cârjaliu. 



UPDATE 2 

Evenimentul este deschis de Fanfara „Muzica Apelor“ a RAJA SA Constanța.

UPDATE 3 

După intonarea Imnului Național al României, au vorbit Florin Goidea, directorul general al CN ACN SA Constanța, și prefectul Silviu Iulian Coșa.



UPDATE 4

Apoi pe ecran a rulat filmul creat cu ocazia împlinirii a 40 de ani de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră.

UPDATE 5 

Vă mulțumim din suflet că sunteți prezenți alături de noi la această sărbătoare deosebită, încununarea muncii părinților și a bunicilor noștri, i s-a adresat invitaților Florin Goidea.

Canalul Dunăre - Marea Neagra este un reper, un simbol și îi felicit pe cei care au contribuit la crearea lui și la aducerea lui până aici, în cei 40 de ani de existență, a punctat și prefectul Silviu Iulian Coșa.

Florin Goidea a subliniat importanța strategică a Canalului Dunăre - Marea Neagră, mai ales în contextul geo-politic actual.

Participăm, astăzi, la un eveniment deosebit de important pentru istoria Canalului Dunăre - Marea Neagră. Se împlinesc 40 de ani de la darea în folosință a acestui obiectiv. A nu se face confuzie între construcția canalului și exploatarea acestuia. Administrația canalului este compania care a preluat de la compania constructoare exploatarea canalului și ne ocupăm strict cu exploatarea, întreținerea, investiții și toate celelalte. Vreau să punctez încă o dată importanța strategică a acestui canal, mai ales în contextul geo-politic actual, când 30% din traficul Portului Constanța trece pe această cale navigabilă, care e a României, e investiția României. Ea face legătura cu Dunărea, atât în amonte, cât și în aval. Anul 2023 a fost unul de vârf în ce privește traficul pe canal, dar eu consider că, din punct de vedere strategic, 2022 a fost anul culminant, în care și-a dovedit poziția strategică. Atunci nu se puteau scoate grâne ucrainene pe Sulina, erau foarte puține, conflictul era în plină desfășurare, iar canalul a fost un debușeu extraordinar, a mai spus Florin Goidea.    


Date despre Canal Dunăre Marea Neagră 
 

Leagă fluviul Dunărea de Marea Neagră

Finalizat în 1984, Canalul Dunăre – Marea Neagră este unul dintre cele mai importante canale navigabile artificiale din Europa și unul dintre cele mai mari obiective de investiție 100% românească a tuturor timpurilor.

Construcția Canalului Dunăre – Marea Neagră a fost considerată cel mai ambițios proiect de construcții elaborat vreodată în România. 

Canalul leagă fluviul Dunărea de Marea Neagră, reducând distanța dintre porturile dunărene și Portul Constanța cu aproximativ 400 de kilometri și cu aproximativ 4.000 de kilometri drumul mărfurilor din Australia și Orientul Îndepărtat către Europa Centrală.  

Obiect strategic pentru economia României și a Europei

Principalul avantaj al canalului constă în legătura direct cu Portul Constanța, cel mai mare port maritim de la Marea Neagră și unul dintre cele mai mari din Europa. 

Lungimea canalului este de 64,4 kilometri, iar lățimea variază între 90 și 140 de metri, cu o adâncime medie de 7 metri. 

Obiect strategic pentru economia României și a Europei, mai ales dacă se ține seama că transportul fluvial este cel mai ieftin și că directivele UE solicită reducerea poluării cauzate de transportul rutier.     
 
Importanța economică a Dunării a crescut după ce aceasta a fost legată de Mai și Rin prin Canalul Rin – Main – Dunăre.

A fost creată astfel o magistrală navigabilă de 3.100 km, care începe la Rotterdam, în Marea Nordului, și se termină la Constanța, străbătând numeroase state europene: Olanda, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, România și Bulgaria. 

Pe Canalul Dunăre – Marea Neagră sunt amplasate două ecluze

Economia care se face prin transportul fluvial constă în primul rând în capacitatea mare de transport a mijloacelor fluviale. 

Navigația pe cele două canale se efectuează în scopul transportului de marfă și călători, cu nave fluviale, fluvio-maritime propulsate, ambarecațiuni mici și nave fără propulsie, în formație de convoi împins sau cuplu, simultan, pe toată lungimea, în ambele sensuri ale navigației. 

Soluțiile tehnice utilizate la construcția Canalului Dunăre – Marea Neagră permit tranzitarea oricărui tip de marfă, fără restricții deosebite. 

Traficul maxim care se poate realiza pe canal este de 80 de milioane tone marfă anual.

Pe Canalul Dunăre – Marea Neagră sunt amplasate două ecluze: Ecluza Agigea, care e situată la intrarea în canal față de Portul Constanța – Sud (km 1,9), în apropiere de sediul Administrației Centrale, și Ecluza Cernavodă, care e amplasată la kilometrul 60,3 pe canal, în apropierea joncțiunii cu Fluviul Dunărea. 

Porturile Basarabi și Medgidia

Facilitățile de operare și depozitare mărfuri sunt asigurate prin intermediul Porturilor Basarabi și Medgidia. 

Portul Basarabi este amplasat la km. 25, pe malul drept al Canalului Dunăre - Marea Neagră.    

Este dotat cu gară fluvială, depozite pentru mărfuri generale și dane specializate. 

Portul Medgidia este amplasat la km. 37,5, pe malul drept al canalului. 

Cea mai mare rafinărie din Estul Europei

Pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari sunt amplasare două ecluze: Ecluza Ovidiu este situată pe brațul nordic, la Km 11,5 față de Portul Midia al Mării Negre; Ecluza Năvodari este situată pe brațul Nord, la 1,5 km lângă Portul Midia.

Poziția ecluzei este strategică, ea fiind situată la sfârșitul canalului, unind fluviul Dunărea cu Portul Midia, unde se află cea mai mare rafinărie din Estul Europei.

În zona Canalului Dunăre – Marea Neagră și a Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari sunt amplasate porturi care permit operarea navelor și depozitarea temporară a mărfurilor.

Facilitățile de operare și depozitare mărfuri pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari sunt asigurate prin intermediul porturilor Ovidiu și Luminița.

Portul Ovidiu este amplasat lângă Ecluza Ovidiu, la km 11, pe malul drept al Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari.

Portul Luminița este amplasat la est de Lacul Tașaul, la 5 km față de Ecluza Năvodari.

Facilități oferite clienților

Infrastructura administrată de companie pune la dispoziție frontul de așteptare pentru desfacere / refacere convoaie, situat la confluența canalelor navigabile Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari.      

Transportul de mărfuri și de pasageri pe cele două canale se realizează în condiții de maximă siguranță, cu un impact minim asupra mediului, la acest fapt contribuind și investițiile realizate cu finanțare europeană nerambursabilă.

Facilități oferite clienților: transport naval eficient, flexibil și sigur; în continua extindere și modernizare a infrastructurii de transport naval; condiții optime pentru transportul naval; condiții de siguranță și securitate în ceea ce privește efectuarea operațiunilor navale; facilităție de acostare a navelor; continua extindere a capacităților de operare.

Important obiectiv turistic

Structura propriu-zisă, frumusețea peisajului dobrogean, cât și punctele turistice învecinate fac din Canalul Dunăre – Marea Neagră un important obiectiv turistic.

Proiectul a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a regiunii și continuă să joace un rol crucial în logistica și transporturile din România și din întreaga Europă de Est.   
              
În 1998, Administraţia Canalelor Navigabile a devenit Companie Naţională
   
După cum se arată pe site-ul oficial al companiei naționale, concesionară a Canalului, iniţial denumită Administraţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, în prezent intitulată Administraţia Canalelor Navigabile, a fost investitorul general din anul 1975, furnizând materialele documentare tehnico-economice, controlul calităţii şi al costurilor respective.

În final, între fluviul Dunărea şi Marea Neagră a fost realizat un sistem de canale navigabile, incluzând canalul principal, care are punct final în Portul Maritim Constanţa, şi ramura de nord Poarta Albă - Midia Năvodari, care leagă canalul principal cu Portul Midia şi lacul Taşaul.

Construirea Canalului a fost pusă în sarcina unei companii special create, Departamentul de Construcţie Dunăre - Marea Neagră. 

Această companie a realizat lucrări de construcţie pe perioada 1976 - 1984, prin intermediul propriilor întreprinderi.

Ramura de nord Poarta Albă - Midia Năvodari a fost realizată în perioada 1984-1987, de către Compania de Construcţii Hidrotehnice Constanţa. 

În anul 1998, Administraţia Canalelor Navigabile devine Companie Naţională.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii