Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:05 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este, de unde vine şi ce avere are judecătoarea care decide azi libertatea şefului CJ Constanţa

ro

24 Feb, 2015 00:00 2227 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, află, azi, dacă va fi pus în libertate. Tot astăzi, Nicuşor Constantinescu ar putea fi suspendat din funcţie de prefectul Constanţei, Ion Constantin. Şeful CJC a fost arestat preventiv, vineri seara, de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a formulat contestaţie, aceasta fiind trimisă spre soluţionare, potrivit surselor noastre, judecătoarei Valentina Boboc din Curtea de Apel Constanţa, şedinţa fiind programată pentru azi, în jurul orei 12.00.


Constantinescu este cercetat de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată), tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.
 
Valentina Boboc, fostul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost eliberată din funcţie, prin Hotărârea nr. 373/07 octombrie 2010 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată ca urmare a valorificării rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, susţinut pe 9 mai 2010. Mai precis, din data de 15 octombrie, magistratul Boboc a promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În luna decembrie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât înaintarea către preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu, a mai multor propuneri de numire în funcţia de judecător a candidaţilor declaraţi admişi care îndeplinesc condiţiile legale la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 25 iunie - 11 octombrie 2013. CSM i-a înaintat preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a Valentinei Boboc şi numirea ei în funcţia de judecător la Tribunalul Constanţa, cu menţinerea gradului de judecător de curte de apel. Pe data de 21 ianuarie 2014, în Monitorul Oficial al României a fost publicat decretul privind numirea în funcţia de judecător la Tribunalul Constanţa a Valentinei Boboc. Ulterior, magistratul a fost delegat la Curtea de Apel Constanţa şi va lucra în cadrul Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori. Aproape de finele lunii octombrie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul Valentinei Boboc, judecător cu grad profesional de curte de apel, de la Tribunalul Constanţa, la Curtea de Apel Constanţa.

Averea şi interesele 

Valentina Boboc are, conform ultimei declaraţii de avere, pusă la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, un apartament situat în Constanţa şi o Toyota Aygo, fabricată în 2006. Magistratul are aproape 60.000 de euro datorie către BRD, iar pe când era procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa a obţinut un venit anual de 50.256 de lei. Valentina Boboc nu are interese, conform propriilor declaraţii.  

Ginerele lui Bercea Mondial 

Nu este de trecut cu vederea faptul că judecătoarea care decide azi libertatea şefului CJC l-a menţinut în arest pe Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, suspectat pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României.

Mircea Băsescu 

Valentina Boboc este cea care, aproape de sfârşitul lunii noiembrie 2014, i-a pus în libertate pe Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, judecaţi pentru că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din arest.    

 Citeşte şi


Ti-a placut articolul?

Comentarii