Accident montan mortal Salvamontiștii au recuperat trupurile celor doi turiști decedați în Munții Făgăraș
Accident montan mortal: Salvamontiștii au recuperat trupurile celor doi turiști decedați în Munții Făgăraș
401
Marime text
Două echipe formate din 15 salvatori montani au reușit duminică, cu ajutorul unui elicopter SMURD, să recupereze trupurile celor doi turiști din Ploiești care au decedat sâmbătă, după ce au alunecat sute de metri de pe Vârful Netedu din Munții Făgărașului, a anunțat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Operațiunea de recuperare a celor doi turiști decedați a început sâmbătă, însă nu a fost finalizată din cauza condițiilor meteo. Și duminică, intervenția a fost îngreunată de vreme, în zona accidentului fiind ceață și înnorat.'Ambele victime au fost transportate în firul văii, de unde elicopterul SMURD de la POA Brașov a reușit să le preia împreună cu unul dintre salvatorii montani pentru transportul către baza muntelui. În acest moment se așteaptă sosirea echipajului de la IML și posibil a echipei criminalistice. Salvatorii montani se retrag pedestru, o să mai dureze undeva la 3-4 ore până vor ajunge la baza muntelui și ei', a explicat Dan Popescu.
Cei doi turiști au fost însoțiți de un al treilea, tot din Ploiești. Potrivit directorului Salvamont Sibiu, singurul dintre cei trei care a supraviețuit, tot un bărbat din Ploiești, a fost recuperat sâmbătă, de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan. 'Starea lui nu era gravă, după ce a fost preluat de elicopter, el a plecat spre mașina lui aflată în Căldarea Bâlea', a declarat, pentru AGERPRES, Dan Popescu.
Potrivit sursei citate, cei trei turiști, victimele accidentului montan, 'nu erau echipați corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă'.
Citește și:
VIDEO. Misiune dificilă în Bucegi. Patru turiști blocati, salvați dupa 17 ore
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


