Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a întâmplat cu mina marină de pe plaja din Sfântu Gheorghe. Forțele Navale Române au făcut anunțul (GALERIE FOTO)

ro

27 Jan, 2023 11:00 1458 Marime text

Misiunea de neutralizare a minei marine, care a eșuat pe plaja din Sfântu Gheorghe, a fost încheiată, fără incidente, joi, 26 ianuarie, în jurul orei 17.30. Intervenția pentru distrugerea minei marine a fost realizată de către o echipă mixtă de militari EOD ai Forțelor Navale, de la Constanța și Babadag, care sunt specializați în distrugerea dispozitivelor explozive.

După primirea ordinului de executare a misiunii, echipa EOD de la Regimentul 307 Infanterie Marină din Babadag și echipa de scafandri EOD de la Divizionul 175 Nave Scafandri din Constanța, care se aflau în serviciul de luptă permanent s-au deplasat, în locul indicat de către polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă, unde au ajuns în jurul orei 17.00., anunță Forțele Navale Române. 

Situația a fost analizată de către militarii EOD, care au constatat că este o mină marină tip YAM, la fel ca și celelalte care au ajuns în zona de responsabilitate a  Forțelor Navale Române după începerea războiului din Ucraina. Conform procedurii operaționale pentru astfel de situații, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanță, misiunea încheindu-se fără incidente. Echipele EOD care au acționat pentru distrugerea minei au fost alcătuite din șapte militari, fiind conduse de către căpitan-comandorul Cătălin Gherghinescu, șeful Secției Scafandri de luptă EOD, Divizionul 175 Nave Scafandri.

Potrivit sursei citate, orice mină marină care plutește în derivă, pe mare, în proximitatea plajelor sau care eșuează pe plajă reprezintă un pericol pentru populația din zonă și pentru cei care desfășoară activități pe mare. Având în vedere prognoza meteorologică din zilele următoare, cu vânt în rafale de 10-13 m/s dinspre mare spre țărm, mare agitată și curenți marini de suprafață care se deplasează dinspre Nord-Est spre Sud-Vest (paralel cu linia țărmului), recomandăm tuturor persoanelor care își desfășoară activitatea pe mare, în larg sau în proximitatea litoralului, să anunțe autoritățile prin Serviciul de Urgență 112, dacă observă obiecte suspecte plutitoare și să respecte o distanță de siguranță față de acestea.

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, au fost neutralizate 53 de mine marine în total, dintre care cinci de către Forțele Navale Române, patru de către specialiștii din Bulgaria, patru mine marine de către cei din Turcia și 40 de mine marine de către Ucraina.


Sursa foto: Forțele Navale Române 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii